În fiecare an, pe dată de 7 august, o prăznuim pe Sfânta Teodora de la Sihla. Cuvioasa Teodora este prima româncă trecută în rândul sfinţilor. A fost fiica lui Ştefan Joldea, armaş, un fel de comandant de artilerie la Cetatea Neamţului. Ştefan Joldea a trăit în comună Vânători-Neamţ şi a avut două fiice pe Marghita (Marghiolita) şi pe Teodora.
Aceasta din urmă se căsătoreşte cu Elefterie, însă, nu după mult timp cei doi vor intra în cinul monahal. Teodora a intrat la Schitul Vărzăreşti-Vrancea, iar soţul ei, la Schitul Poiana Mărului. Cuvioasa Teodora ajunge ucenica egumenei mănăstirii, schimonahia Paisia. Din cauza turcilor, egumena se retrage în Munţii Buzăului împreună cu Sfânta Teodora şi cu câteva maici. După zece ani de nevoinţă în Munţii Buzăului, ajunge în Munţii Neamţului.
Ieroschimonahul Pavel, duhovnicul Sihăstriei, a dus pe fericita Teodora în părţile Sihlei, unde se afla un bordei părăsit. Acolo a rămas singură, numai cu Hristos, şi a petrecut mulţi ani în cea mai aspră nevoinţă pustnicească. Era la sfârşitul secolului al XVII-lea. Schitul Sihla încă nu luase fiinţă. Însă pădurile din împrejurimi adăposteau numeroşi pustnici.
După un timp, Cuvioasa Teodora se mută din chilie în peştera de alături, unde rămâne până la moarte, ostenindu-se în post şi rugăciune, pentru ea şi pentru toată lumea. Puţina hrană şi-o procura, fie din fructele ce i le oferea pădurea, fie mai ales dintr-un fel de iederă, ce creşte până azi pe stâncile Sihlei, numită „iarbă dulce” sau „măcrişul Sfintei Teodora”.
La toate acestea se adauga si hrana cea dumnezeiasca, Trupul si Sângele Domnului, pe care i le aducea din când în când ieroschimonahul Pavel. Într-o astfel de osteneala a petrecut râvnitoarea maica vreme îndelungata, citind, la vremea potrivita Ceasurile, Vecernia si Utrenia, însotite de multe metanii si lacrimi duhovnicesti.
Din traditie aflam ca, venind odata si prin aceste parti ale Neamtului osti otomane, multe calugarite s-au ascuns în munti. În aceste conditii, au ajuns unele si la chilia unde se nevoia Cuvioasa Teodora. Dupa ce a ascultat necazurile lor, ca oarecând batrânul calugar, ea le-a oferit acestora chilia sa, retragându-se într-o pestera si mai tainuita, ce exista si astazi cunoscuta sub denumirea de „Pestera Sfintei Teodora”.
În acest loc, unde prin anii 1725-1730, s-a întemeiat Schitul Sihla, Sfânta Teodora a vietuit peste 20 de ani.
Sfârsitul vietii sale a fost descoperit în chip minunat.
Astfel, egumenul de la Schitul Sihastria a observat în mai multe zile niste pasarele care intrând în trapeza, luau bucati de pâine si poame si le duceau undeva în munte. Gândindu-se ca Dumnezeu hraneste în mod minunat vreun pustnic, a trimis doi frati sa vada unde duc acestea merindele. Ajunsi catre seara aproape de vârful muntelui, unul din ei s-a urcat într-un brad si de acolo, a zarit-o pe Cuvioasa Teodora în rugaciune.
Sfânta i-a chemat la ea si le-a spus ca de 40 de zile se roaga lui Dumnezeu pentru a-i trimite un duhovnic, care s-o spovedeasca si s-o împartaseasca. Apoi, a rugat pe cei doi sa-i transmita egumenului ultima sa dorinta, aceea de a trimite pe ieromonahul Antonie si pe ierodiaconul Lavrentie cu Preacuratele Taine ale Domnului nostru Iisus Hristos, pentru ca urmeaza sa se mute la El în scurt timp.
Cu binecuvântarea egumenului, a doua zi cei doi au venit la chilia sfintei unde, dupa ce a primit dezlegare si a rostit „Tatal nostru” si „Crezul”, a fost împartasita. Apoi, cu fata spre rasarit, privind spre cer a zis: „Slava Tie, Doamne, pentru toate !” si si-a dat duhul.
S-au adunat acolo parinti de la Sihastria, precum si vietuitori din împrejurimi si, dupa rânduiala, au savârsit slujba înmormântarii, îngropând trupul sfânt în pestera în care vietuise atâta timp. Traditia spune ca, însusi sotul sau, acum ieroschimonahul Elefterie, ar fi venit la înmormântarea sa, apoi a ramas la schitul Sihastria pâna la sfârsitul vietii.
La scurt timp dupa trecerea sa la Domnul, a început ridicarea Schitului Sihla. Între anii 1730-1763, s-au construit rând pe rând, biserica cu hramul „Schimbarea la fata” si „Nasterea Sfântului Ioan Botezatorul” si chiliile din jur, care cu unele îmbunatatiri dureaza pâna în zilele noastre.
Din pacate, sfintele sale moaste nu au ramas aici pentru mult timp sau macar la noi în tara. Aceasta deoarece prin anii1828-1834, în timpul ocupatiei rusesti, ele au fost luate si duse în cunoscuta manastire Lavra Pecerska din Kiev.
Cu toate acestea poporul nostru binecredincios a considerat-o sfânta imediat dupa moarte, cinstind-o cu toata evlavia. În sedinta din 20 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotarât ca ea sa se numere în rândul sfintilor sai.
Pomenirea sa se face de atunci, în fiecare an, în ziua de 7 august.
Sursa: creștin-ortodox.ro
One Comment