Sfantul Spiridon se prăznuieşte, conform calendarului ortodox, în data de 12 decembrie.
SFANTUL SPIRIDON era un model de smerenie și de milostenie. Chiar și după ce este ales episcop al Trimitundei, rămâne la fel de modest. În locul mitrei episcopale, ierarhul poartă pe cap un coșuleț de paie și continuă să meargă cu turma la păscut.
Sfinţii părinţi spun că SFANTUL SPIRIDON vine totdeauna la patul bolnavilor care-i cer ajutorul, rugându-l cu credinţă să-i vindece de boli şi să alunge necazurile din viaţa lor.
În multe spitale din lume, SFANTUL SPIRIDON continuă să facă minuni. De aceea, numeroase aşezăminte de sănătate poartă hramul SFANTUL SPIRIDON, care le protejează.
Prin tradiţie, SFANTUL SPIRIDON este patronul cizmarilor, al cojocarilor şi olarilor, care-l cinstesc prin petreceri şi prin voie bună, fără excese bahice.
Pentru sănătatea întregii familii, pentru câştig şi pentru spor în casă, în ziua praznicului SFANTULUI SPIRIDON nu se prestează munci în gospodărie: nu se coase, nu se spală rufe şi gospodinele nu fac curăţenie; în mediul rural nu se înjugă vitele pentru că este rău de pagubă; în această zi şi animalelor de tracţiune li se dă să mănânce fânul din mână.
Sursa: romaniatv.net