CALENDAR | Semnificaţii istorice pentru ziua de 16 mai
La data de 16 mai 1920 este canonizată Ioana d’Arc, eroina naţională a Frantei. Supranumită fecioara din Orleans, Ioana d’Arc afirma că a avut viziuni de la Dumnezeu care i-a spus să reîntoarcă pământurile Franţei care erau dominate de Anglia după Războiul de o sută de ani.
1703 – A murit scriitorul francez Charles Perrault, celebru pentru povestirile sale pentru copii (n. 1628).
1812 – A fost semnat, la Bucureşti, Tratatul de Pace ruso-turc, prin care Basarabia a intrat în componenţa Imperiului rus.
1905 – S-a născut actorul american Henry Fonda. (d. 1982)
1920 – Papa Benedict al XV-lea a canonizat-o pe Ioana d’Arc, care a căpătat statutul de sfântă.
1929 – A avut loc prima ediţie a Premilor Oscar.
1960 – Fizicianul american Theodore Maiman a produs primul laser în laboratoarele de cercetare Hughes din Malibu,California.
1972 – A fost inaugurat Sistemul hidroenergetic Porţile de Fier I, cu o putere de 1050 MW, în partea românească şi tot atât în partea iugoslavă.
1980 – A încetat din viaţă scriitorul Marin Preda: “Cel mai iubit dintre pământeni”, “Moromeţii”, “Viaţa ca o pradă” (n. 5 august 1922).
1997 – Actorul Puiu Călinescu a încetat din viaţă în urma unui stop respirator: “B.D. la munte şi la mare”, “B.D. în alertă”, “B.D. intră în acţiune”, “Nea Mărin miliardar” (n. 21 iunie 1920).
2007 – Nicolas Sarkozy a fost învestit oficial în funcţia de preşedinte al Franţei.
Sursa: mediafax.ro