Săptămâna Patimilor este cea mai marcantă săptămână din cursul unui an bisericesc, daca ţinem cont de faptul că este punctul culminant al unor strădanii spirituale, începute în prima săptămână a Postului Mare, dar şi dacă privim retrospectiv la evenimentele trăite de Mântuitorul Iisus Hristos împreună cu Apostolii Săi în săptămâna premergătoare Învierii Sale. Este săptămâna în care au loc cele mai importante evenimente din istoria mântuirii, începand cu ultimele învăţături trimise de Hristos ucenicilor Săi şi sfârşind prin Jertfa de pe cruce, punct culminant al întregii activităţi a Mântuitorului – iertarea păcatelor omenirii. Postul început în urmă cu patruzeci de zile este în această săptămână mai aproape ca niciodata de adevăratul său sens. Patima (sau păcatul devenit obişnuinţă) se defineşte drept un ataşament „iraţional” faţă de trup. Trupul nu este rău din fire; el însă, a fost creat pentru a-i sluji sufletului. Acesta este şi scopul exerciţiilor ascetice ale Postului Mare: să impună treptat trupului o amprentă spirituală, duhovnicească, „înfrânând mişcările cărnii” prin raţiune (văzută în acest context ca partea spirituală a omului). Asceza este calea prin care revenim în raiul închis de Adam. Prima poruncă dată lui Adam în rai a fost aceea de „a păzi postul”, adică de a-şi stăpâni pofta, nemâncând din pomul cunoştinţei binelui şi răului. La sugestia şarpelui (diavolului), el a încălcat singura limită care i-a fost impusă de Dumnezeu, devenind victima lăcomiei. De aceea, pentru că lăcomia ne-a făcut să ieşim din rai, antidotul ei, postul, ne face să revenim în el. Practica postului nu este una recenta. Exemplul cel mai dezvoltat de imnografi este cel al lui Moise, care s-a depărtat de popor şi a postit timp de patruzeci de zile pentru a putea primi cele 10 porunci şi însăşi vederea lui Dumnezeu. La fel, fiecare credincios trebuie să se retragă în sine însuşi şi să postească patruzeci de zile pentru a se învrednici „să vadă pe Dumnezeu”, să vadă divinitatea lui Hristos, în momentul Patimii-Învierii Lui. Modelul cel mai bun, însa, temeiul Postului Mare, este postul lui Hristos în pustie timp de patruzeci de zile. El a instituit astfel postul şi asceza creştină, învăţându-ne să ne cunoaştem limitele: cu alte cuvinte, să realizăm efectiv acel „Cunoaşte-te pe tine însuţi”. Postul Mare este imitarea vieţii pământeşti a lui Hristos. Privind din acest punct de vedere, participarea la slujbele bisericeşti din Săptămâna Patimilor nu înseamnă nimic altceva decât participarea reală la evenimentele trăite de Hristos: Cina cea de Taina, patimile şi învierea Lui. Aceste trei momente sunt cele trei puncte care marchează săptămâna ce începe odată cu Duminica Floriilor, sărbătoarea intrării triumfale a Mantuitorului în Ierusalim. Faptul ca Săptămâna Patimilor este o săptămână deosebită este arătat şi de puternicul caracter de priveghere, după îndemnul dat de Mântuitorul apostolilor Săi în grădina Ghetsimani: „Privegheaţi şi vă rugaţi ca să nu intraţi în ispită, căci duhul este osârduitor, dar trupul, neputincios”. Una dintre cele mai importante zile din această săptămână este ziua de joi. Acum se aduce aminte de ritualul în care Mântuitorul a spălat picioarele ucenicilor Săi la Cina ce de Taină, dând astfel exemplu de slujire a oamenilor. Tot acum, la Cina cea de Taină are loc instituirea Tainei Euharistiei. La Denia de joi seara se citesc 12 evanghelii în care se relatează vinderea Mântuitorului de către Iuda, prinderea Lui în grădina Ghetsimani, lepădarea lui Petru, judecata Mântuitorului de către farisei, condamnarea lui la moarte, sub privirile neputincioase ale romanului Pilat din Pont. Ziua de vineri este caracterizată de un post deosebit, este o zi de profundă tristeţe, întrucât este ziua răstignirii Mântuitorului, a morţii şi a îngropării Lui. Denia de vineri seara sau slujba prohodului, ne poartă în procesiune alături de cei care l-au îngropat pe Mântuitorul. Participarea la aceste evenimente, dincolo de forma rituală în care ele sunt îmbrăcate, nu înseamnă nimic altceva decât identitatea drumului pe care îl urmăm cu modelul drumului Crucii parcurs de Mântuitorul. Binenţeles, creştinii răstignesc patimile, mor păcatului şi înviază deodata cu Hristos, îmbrăcaţi într-o noua „haină” sufletească, cea a luminii, după cum se va numi şi săptămâna ce urmează Învierii – Săptămâna Luminată.
