Triodul este cunoscut atât ca o carte de cult, cât şi ca o perioadă liturgică a anului bisericesc. Triodul ca şi cartea de cult, cuprinde cântările, citirile şi regulile tipiconale din perioada liturgică a Triodului. Denumirea cărţii provine de la numărul odelor (cântărilor) din canoanele utreniei acestei perioade. Spre deosebire de canoanele cuprinse în Octoih şi Minei, formate din opt ode, în Triod sunt numai trei. Perioada Triodului este structurata în 3 săptămâni şi 4 duminici de pregătire pentru Postului Sfintelor Paşti (Duminica Vameşului şi a Fariseului; Duminica Fiului Risipitor; Duminica Înfricoşatei Judecăţi – numită şi Duminica lăsatului sec de carne; Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, numită şi Duminica iertării sau Duminica lăsatului sec de brânză) şi 7 săptămâni şi 6 duminici ale Postului Mare (Duminica Ortodoxiei, Duminica Sfântului Grigorie Palama, Duminica Sfintei Cruci, Duminica Sfântului Ioan Scărarul, Duminica Sfintei Maria Egipteanca şi Duminica Floriilor). Cântările Triodului se concentrează asupra Pocăinţei. Necunoașterea Triodului ne lipseşte de o adevărata înţelegere a Postului. Pentru Părinţi, ca şi pentru autorii Triodului, consecinţa esenţială a căderii lui Adam şi a izgonirii sale din rai este moartea: stricăciunea şi caracterul pătimaș legate de acum de natura umană. Frunzele de smochin cu care Adam încerca să-şi ascundă ruşinea şi „hainele de piele”, pe care Dumnezeu i le-a dat prin milostivirea Sa, desemnează grosimea trupului menit acum morţii. Postul Mare se deschide în Duminica Lăsatului sec de brânza cu imaginea lui Adam şezând în lacrimi în faţa porţilor raiului. Imitându-și protopărintele în străpungere şi lacrimi încă de la începutul Postului Mare, creştinul e chemat să cunoască întinarea pe care a adus-o chipul lui Dumnezeu aşezat în el, prin noi călcări ale poruncilor. Dacă în trecut porţile raiului au fost închise din cauza neînfrânării, dar deschise prin Cruce şi Înviere, ele se deschid pentru fiecare din cei ce intră pe calea căinţei şi a întoarcerii în rai. De-a lungul întregului Post, opoziţia smereniei vameşului cu mândria şi lauda de sine a fariseului este accentuată în cântări, pe când făţărnicia este denunţată. Centrat pe căinţă şi pe efortul întoarcerii, Triodul insistă îndeosebi asupra descrierilor iadului şi a suferinţelor celor osândiţi, pentru a îndemna pe credincios la străpungerea inimii. Amintirea păcatelor şi frica la gândul Judecaţii îl fac de altfel să implore cu atât mai fierbinte pe Hristos să-l cruţe şi să-i dea harul căinţei înainte de a fi prea târziu. Înainte ca „sărbătoarea vieţii” să se sfârşească şi uşile cămării de nuntă să se închidă, creştinul trebuie să se grăbească pe singura cale cu putinţa pentru întoarcerea în rai: asceza, însoţită de căinţă, de lacrimi şi de faptele milosteniei. Triodul – Cartea neştiută şi uitată! Dacă ştim că există, putem regăsi prin el nu numai duhul Postului, ci şi duhul Ortodoxiei însăși, duhul viziunii sale pascale asupra vieţii, morţii şi veşniciei. „Ușile pocăinței deschide-mi mie, Dumnezeule…”
