,,De aceea îți zic: Iertate sunt păcatele ei cele multe că mult a iubit, iar cui se iartă puțin, puțin iubește”. Acestea au fost cuvintele pe care Mântuitorul Iisus Hristos le-a spus fariseului Simon, când ședea la masă în casa lui, înconjurat nu numai de Apostoli, de cărturari și de farisei, ci și de vameși și de alți bărbați și femei socotiți a fi păcătoși. Era vorba despre o femeie păcătoasă, care, conștientă de starea ei de păcătoșenie și intuind că „Învățătorul” care vorbea mulțimilor este cu adevărat Dumnezeu, a făcut un gest neobișnuit. A adus un vas frumos lucrat, plin cu mir, plăcut mirositor și care costa foarte mulți bani și căzând în genunchi la picioarele Domnului, Îi spăla picioarele cu lacrimile ei de pocăință, le ștergea cu părul capului și le unge cu mir. Nu spunea nimic. Nu-i cerea nimic Domnului. Era fericită că pentru câteva clipe, Domnul îi îngăduie să-I sărute picioarele. Ea simțea deja că Domnul o iartă, și iubirea ei pentru Dumnezeu și fericirea, când se simțea ușurată de greutatea păcatelor ei, erau fără margini. Cine nu ar fi fericit să stea în preajma lui Dumnezeu, să-L atingă chiar? Domnul i-a iertat păcatele. Din clipa aceea femeia nici nu s-a gândit să mai păcătuiască, devenind uceniță a lui Hristos, urmându-L zi și noapte, în timpul scurtei Sale viețuiri pământești. Și iată că după câteva sute de ani, tot o femeie păcătoasă, primește iertare de păcate și ajunge și ea în Împărăția lui Dumnezeu. Este vorba despre Sfânta Cuvioasă Maria Egipteancă, pe care Biserica a rânduit să fie pomenită în Duminica a cincea din Postul Mare. Dar, amintind de Sfânta Maria Egipteanca, nu putem să nu ne gândim și la alte femei, care la fel ca ea, au dus o viață păcătoasă, până când Dumnezeu le-a îndrumat pe calea pocăinței și a vieții sfinte. Astfel, o femeie bogată din Antiohia, Sfânta Pelaghia, vestită prin viață ei desfrânată, a întors-o Dumnezeu la pocăință prin predica episcopului Nonu. De asemenea amintim pe Cuvioasa Taisia, care s-a pocăit prin rugăciunile și stăruința Cuviosului părinte Pafnutie. Cuvioasa Maria Egipeanca s-a născut în anul 450 după Hristos în Egipt, ca fiică a unor oameni credincioși și înstăriți. Dar, așa cum spune Sfântul apostol Pavel: „tovărășiile rele strică deprinderile bune”, anturajul rău în care a intrat tânăra Maria a făcut-o să uite educația primită. La 12 ani când a părăsit casa părintească a ajuns să cunoască toată „arta” cochetăriei, să guste ispita tavernelor. Împreună cu alți tineri își pângărea onoarea, crezând că vârsta adolescenței este prilejul cel mai bun pentru dezmăț și pentru destrăbălare. Acești tineri descompuși moral și social urmăreau tot timpul să-și lărgească cercul lor vicios, racolând mereu tineri și tinere, care odată intrați în cercul lor, ca într-o mlaștină rău mirositoare, nu mai puteau ieși. De ce? Pentru că atunci când diavolul aruncă o săgeată veninoasă spre noi, aceea se numește ispită. Dacă îi dăm curs, acela se numește păcat. Se spune că a greși e omenește, dar a persevera este diavolește. Iată pentru ce atunci când continuăm să păcătuim, conștiința noastră morală amorțește, păcatul devine viciu. Maria Egipteanca, pe lângă frumusețea ei fizică, dispunea și de bani mulți. Principiul ei de viață era mâncarea, băutura, și destrăbălarea. În această mizerie spirituală a trăit Maria Egipteanca 17 ani, până la vârstă de 29 ani. Tot cu gânduri pătimașe s-a urcat odată într-o corabie plină de pelerini dornici să se închine la Locurile Sfinte. Ajunsă la Ierusalim, cu toate că nu credea în Dumnezeu, a mers și ea la Biserica Sfântului Mormânt. Dar nu a putut să intre. Așa a povestit înainte de sfârșitul vieții: „Am încercat să intru în Biserică, toată lumea a intrat trecând pe lângă mine, iar eu am fost ținută în pragul ușii de o putere nevăzută. M-am amestecat cu alți pelerini. Toți au intrat, iar eu am rămas tot afară. Am ieșit în curte și am început să plâng cu amar și să cer iertare. Am văzut icoana Macii Domnului care lăcrima. Mi-am dat seama că pentru păcatele mele plânge. Trei zile și trei nopți am stat întinsă pe piatră, am plâns și am cerut iertare. Apoi am văzut pe Maica Domnului zâmbind. Atunci am prins curaj și am intrat în Biserică și m-am închinat la Sfânta Cruce. La ieșire un om mi-a dat trei bănuți, cu care am cumpărat trei pâini. La porunca Maicii Domnului, am trecut Iordanul și m-am afundat în pustie unde am stat 47 de ani. M-am hrănit cu cele trei pâini, cu ierburi, cu rădăcini și am băut apă atunci când am găsit câteva picături. Am dormit pe pământul gol, iar așternut mi-a fost nisipul pustiei. Dar toate aceste lipsuri au fost neînsemnate față de grelele ispite și lupte pe care le-am dat cu diavolul”. După îndelunga pocăință, Sfânta cuvioasă Maria Egipteanca şi-a prevăzut şi prevestit ziua morţii. Cuvios Părinte Zosima a îngropat-o şi a povestit multora viaţa ei. Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca ne arată cât de minunat poate lucra harul lui Dumnezeu în omul care se pocăieşte. Atât de mult schimbă harul lui Dumnezeu pe omul păcătos care se pocăieşte profund, încât îl poate ridica spre lumina Împărăţiei cerurilor pe care o pregustă sfinţii încă din lumea aceasta. De aceea, pilda vieţii de pocăinţă şi sfinţenie a Sfintei Maria Egipteanca este o întărire spirituală şi o speranţă pentru toţi credincioşii şi pentru toţi oamenii care doresc să se mântuiască, să-şi sfinţească viaţa, oricât de păcătoşi ar fi ei. Ca urmare a convertirii ei duhovniceşti prin pocăinţă, Sfânta Maria Egipteanca, este numită „înger în trup”, deoarece şi-a răstignit patimile trupeşti şi a ajuns la învierea sufletului din moartea păcatului, sfinţindu-şi sufletul şi trupul cu ajutorul dumnezeiescului har. Pomenirea Sfintei cuvioase Maria Egipteanca ne pregăteşte să înaintăm duhovniceşte spre Sâmbăta lui Lazăr, Duminica Floriilor şi Săptămâna Sfintelor Patimi, pentru a intra apoi în lumina Sfintei Învieri, spre slava lui Dumnezeu şi bucuria tuturor.
„Sfântă Maria Egipteanca, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!”
