Românii îl sărbătoresc azi pe Cuviosul Dimitrie cel Nou de la Basarabi, proclamat ocrotitor al Bucureştiului în anul 1792, în vremea păstoririi Mitropolitului Filaret al II-lea. Sfântul Dimitrie cel Nou este patronul caselor, pe care le protejează de pagubă, de furtuni şi de furia animalelor sălbatice. Se spune că o icoana a sfantului Dimitrie este de folos fiecarui crestin si trebuie sa o tina mereu in casa. Sfântul Dimitrie cel Nou este considerat ocrotitor al Bucureştiului.
Moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, păstrate în Catedrala Patriarhală, sunt pregătite în fiecare an cu ocazia sărbătorii sale, de pe 27 octombrie, pentru a fi cinstite de miile de închinători care participă la pelerinajul din Capitală. Şi anul acesta, cinstitele moaşte ale Sfântului Cuvios Dimitrie au fost acoperite cu veşminte noi, luminoase, împodobite şi brodate cu chipul sfântului din icoană, anunță Arhiepiscopia Bucureștilor.
În tradiţia populară, românii îl sărbătoresc pe Sânmedru timp de trei zile. Se spune că Sânmedru, un bătrân plăcut lui Dumnezeu, este şi patronul caselor pe care le protejează de pagubă, de furtuni şi de furia animalelor sălbatice. De aceea, o icoană a sfântului Dimitrie este de folos fiecărui creştin.
Icoana Cuviosului Dimitrie cel Nou este aşezată la masa sărbătorească, chiar dacă în familie nu este un credincios care să poarte numele de Dumitru. Datina este urmată, an de an, pentru ca armonia, sănătatea şi sporul să nu părăsească locuinţa respectivă.
Se aprinde din nou focul viu
În ziua de prăznuire a Cuviosului, tinerii aprind din nou focul viu a lui Sânmedru în curtea gospodăriei şi-l întreţin cu vreascuri şi cu cetină de brad: Focul arde pe parcursul nopţii, iar cei care-l veghează îl roagă pe un bunic sau pe cel mai vârstnic din comunitatea respectivă să povestească despre minunile săvârşite de cei doi sfinţi Dimitrie. Acele întâmplări sunt transmise din moşi-strămoşi în familiile sătenilor din localităţile rurale.
Se aprind zece lumânări pentru rudele decedate
Practicile de venerare a morţilor se continuă şi în această zi. Credincioşii merg la cimitir cu ofrande sfinţite la biserică şi le împart la mormântul rudelor decedate în famillia lor. În acelaşi timp, există obiceiul să se aprindă câte zece lumânări la mormintele celor care au murit fără lumânare. Fiecate mormânt este împodobit cu flori de toamnă. Tot în această zi se dăruiesc bătrânilor singuri, neajutoraţi, îndeosebi celor care trăiesc în azile, fructe de toamnă, mere sau struguri, nuci şi miere.
Icoana Cuviosului Dimitrie cel Nou este asezată la masă de sărbătoare dacă în familie nu există niciun membru care să poartă numele de Dumitru. Se spune că acest obicei, urmat an de an, aduce armonie, sănătate şi spor în locuinţa respectivă.
Ca şi în noaptea de Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir, se aprind focuri în curtea gospodăriei şi-l întreţin cu crenguţe şi cetină de brad. Focul este lăsat să ardă peste noapte, iar cei care-l veghează roagă un bunic sau cel mai vârstnic din comunitate să povestească despre minunile săvârşite de cei doi sfinţi Dimitrie.
Nascut la inceputul veacului al XIII-lea, intr-o familie de tarani din satul Basarabov, in sudul Dunarii, apartinand in vremea aceea regatului Bulgariei, Sfantul Dimitrie a purtat din frageda pruncie lupte acerbe pentru a dobandi o viata virtuoasa, in post si rugaciune, intr-o zi, pe cand se dusese sa pasca a calcat pe un cuib acoperit de ierburi si a strivit puisorii care se aflau in el. Profund mahnit, s-a hotarat, spre pocainta, sa lase descult timp de trei ani, fie iarna, fie vara, piciorul care strivise cuibul, fapta considerata de el a fi ca o crima.
Apoi s-a atasat unei comunitati monastice, iar dupa ce a ucenicit cele ale ascultarii, s-a retras in padure unde si-a statornicit adapostul intr-o pestera, aproape de raul Lom, nestiut de oameni si aducand, zi si noapte rugaciunile si lacrimile sale ca ofranda lui Dumnezeu. Cunoscand dinainte ziua mortii sale, s-a intins intre doua lespezi de piatra si si-a dat in pace sufletul lui Dumnezeu.
Au trecut ani multi si lumea uitase de existenta acestui pustnic, pana intr-o zi, cand – la trei veacuri dupa moartea Sfantului – o inundatie a facut ca apele raului sa urce pana la pestera. Curentul a ridicat lespezile de piatra si a purtat cu purtat cu el, ingropat in noroi, trupul ramas nestricat.
Dupa alti o suta de ani, Sfantul ii aparu in vis unei fetite bolnave de duh necurat, poruncindu-i sa ceara parintilor ei s-o duca la malul raului, pentru a-si afla tamaduirea. De cum s-a aflat aceasta vestire, o mare multime de oameni, in frunte cu clericii din episcopie, a insotit familia fetitei pana la locul in care, mai inainte, locuitorii observasera deja o lumina misterioasa si credeau ca este o comoara. S-au pus pe sapat si, de indata, au descoperit trupul Sfantului, intreg si stralucind de harul Duhului Sfant. Fetita se vindeca pe loc. Trupul sfantului fu transportat cu mare cinstire pana in satul Basarabov, unde alte vindecari se petrecura. Atunci, poporul veni din toate partile sa cinsteasca moastele Sfantului.
Domnitorul Ungro-Vlahiei trimise preoti si sfetnici ca sa constate aceasta descoperire minunata si sa-l aduca pe Sfant la Bucuresti, la biserica Curtii domnesti. L-au luat aceia pe Sfant si au purces spre Bucuresti, dar cand au ajuns aproape de Rusi, langa o fantana, boii n-au mai vrut sa mearga cu nici un chip. Vazand aceasta minune, cei trimisi s-au sfatuit si au hotarat sa injuge la car doi junci tineri neinvatati, ca sa vada incotro vrea Sfantul sa mearga. Si asa s-a intors Sfantul la Basarabov in mijlocul satului si a ramas acolo. Trimisii domnitorului s-au intors la Bucuresti si au povestit cele petrecute, dupa care domnitorul trimise alti oameni si puse sa se ridice, pe cheltuiala lui, o biserica in sat. Asezat acolo, Sfantul facu, de-a lungul vremii, multe alte minuni.
