CalendarImportant

CALENDAR | Aflarea moaștelor Sfântului cuvios Serafim de Sarov – FOTO

Sfântul Serafim de Sarov se număra printre cei mai cunoscuți și mai îndrăgiți sfinți ai Bisericii Ortodoxe. Încă din timpul vieții sale, mii de pelerini își îndreptau pașii către Mănăstirea Sarov pentru a-l întâlni. Sfântul Serafim a trecut la cele veșnice în anul 1833, iar șaptezeci de ani mai târziu a fost canonizat de Biserica Ortodoxa Rusă. În data de 18 iulie 1903, peste 200.000 de persoane au participat la mutarea sfintelor sale moaște în Catedrala Adormirea Maicii Domnului din Sarov. În acea noapte, în toate bisericile din Rusia a fost oficiată o slujbă de priveghere. La deschiderea raclei în care se aflau moaștele Sfântului Serafim, ce a avut loc pe 19 iulie 1903, au participat mii de oameni, între care s-au numărat numeroși membri ai clerului și ai familiei regale. Țarul Nicolae al II-lea (prăznuit pe 4 iulie) a fost unul dintre persoanele care au purtat moaștele în procesiune, iar Marea Ducesă Elisabeta (5 iulie) a relatat în scris o mărturie de la fața locului despre minunile petrecute cu acest prilej. În acest text, Sfânta Elisabeta a prezis chemarea Țarului la proslăvirea sa, și menționează că de bucurie, mulțimea a vrut să cânte „Hristos a înviat” în mijlocul verii. În anul 1926, comuniștii au închis Mănăstirea Sarov și au luat racla cu moaștele Sfântului Serafim. Mai întâi au dus-o în Arzama apoi în Moscova. Aici au adus numeroase alte sfinte moaște din întreaga Rusie. Când au dorit să deschidă racla cu moaștele Sfântului Serafim, spre surprinderea lor, acestea nu se mai aflau înăuntru. Sfintele moaște au fost descoperite în data de 11 ianuarie 1991 în Biserica Maicii Domnului din Kazan, în Sankt Petersburg. Din Sankt Petersburg moaștele Sfântului Serafim au fost mutate la Mănăstirea Diveevo, în acest fel împlinindu-se prorocia Sfântului, care, înaintea trecerii la cele veșnice mărturisise că își va afla odihna la Diveevo.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page