Ziua Unirii Principatelor Române, sărbătorită pe data de 24 ianuarie, este inclusă din 2016 pe lista zilelor libere legale din Codul muncii. În această zi, salariații primesc liber de la angajator. Anul trecut a fost primul în care această zi de sărbătoare a fost și zi nelucrătoare. Anul acesta romînii vor mai avea 11 zile de sărbători legale.
În locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă din cauza caracterului procesului de producție sau specificului activității nu se acordă timp liber în zilele de sărbătoare legală.
Conform Codului muncii, salariaților amintiți anterior „li se asigură compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile”, iar în cazul în care, din motive justificate, acest lucru nu este posibil, „salariații beneficiază, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzator muncii prestate în programul normal de lucru”.