Judet

Botoșaniul, sub trei coduri meteo. Pompierii fac verificări în teren – FOTO

Pompierii botoșăneni verifică, în teren, modul în care au fost puse în aplicare măsurile preventive și de intervenție la nivelul unităților administrativ-teritoriale din județul Botoșani, în contextul avertizărilor meteorologice și hidrologice emise pentru următoarele ore. Încă din cursul zilei de sâmbătă, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Botoșani a transmis instituirea serviciului de permanență la nivelul tuturor primăriilor din județ, realizarea unei evidențe a persoanelor vulnerabile și cu dizabilități care ar putea avea nevoie de sprijin, verificarea constantă a situației din teren și monitorizarea râurilor și zonelor potențial inundabile.

În același timp, pompierii derulează și activități de informare preventivă având ca temă pregătirea în cazul producerii unor inundații.

Pe timpul activităților, salvatorii au stat de vorbă cu cetățenii și le-au oferit pliante și afișe din cadrul campaniilor naționale cu recomandări înainte, pe timpul și după producerea unor situații de urgență generate de ploile abundente.

 

Reamintim faptul că județul Botoșani se va afla, în următoarele ore sub incidența a trei coduri de ploi abundente, vânt puternic și inundații, astfel:

– până la ora 20:00, cod galben de ploi însemnate cantitativ și intensificări ale vântului. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25… 40 l/mp și izolat de peste 50 l/mp. Vântul va avea la rafală 45… 65 km/h și izolat 70 km/h.

– de astăzi, de la ora 20:00, până mâine, la ora 10:00, cod portocaliu de ploi torențiale și abundente și intensificări ale vâtului. În intervale scurte de timp și prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 40-60 l/mp și izolat de peste 70 l/mp. Vântul va avea la rafală 70 …80 km/h.

– până mâine, la ora 24:00, cod galben de inundații pe râul Jijia și afluenții acestora. Fenomenele prognozate sunt „scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale COTELOR DE APĂRARE” .

Evoluţia fenomenelor meteorologice este permanent monitorizată, atât prin Centrul Operaţional al ISU Botoșani, cât și în teren de către Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență. Echipajele de pompieri de la toate subunitățile din județ sunt pregătite pentru a interveni în cel mai scurt timp în sprijinul cetățenilor.

Pentru a gestiona în mod operativ situațiile de urgență care ar putea apărea din cauza fenomenelor meteorologice periculoase, a fost activat Centrul Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției Botoșani la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al județului Botoșani, cu reprezentanți din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani, Sistemului de Godpodărire a Apelor Botoșani, Direcției Județene de Drumuri și Poduri Botoșani, Secției Drumuri Naționale Botoșani și furnizorilor de utilități.

 

Totodată, s-a dispus asigurarea rezervei de personal, pentru a putea fi suplimentate efectivele de intervenţie în cazul producerii unor situaţii de urgenţă.

Deoarece există riscul producerii unor inundații locale, recomandăm cetățenilor să:

– curețe șanțurile și rigolele de scurgere, pentru a permite evacuarea apelor pluviale; – nu arunce gunoaiele menajere sau resturile vegetale în albiile apelor curgătoare sau în șanțurile / canalele de colectare a apei;

– construiască bariere pentru a opri pătrunderea apei în casă, în caz de inundație;

– urmărească la posturile radio/tv buletinele meteorologice şi recomandările autorităţilor;

– în cazul unei situații de urgență reale, sesizați evenimentul la numărul unic 112.

 

De asemenea, în caz de vânt puternic, trebuie respectate următoarele măsuri:

 

▪ fiți prudenți atunci când vă aflați pe stradă și evitați deplasarea în zone cu panouri publicitare, copaci sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți;

▪ nu treceți prin dreptul clădirilor aflate în construcție sau care prezintă elemente arhitectonice ce pot fi smulse de vânt și nu vă adăpostiți aproape de construcții improvizate;

▪ parcați autoturismele la distanță sigură față de copaci sau stâlpi de electricitate;

▪ îndepărtați copacii sau ramurile uscate, care pe timpul unei furtuni, ar putea cădea şi provoca victime sau pagube materiale;

▪ nu atingeți firele căzute la pământ.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page