Botoșăneni amendați pentru că și-au lăsat deșeurile din construcții în fața blocului
În perioada 27-29.01.2022, în conformitate cu atribuțiile reglementate de Legea nr. 155/2010, polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au desfășurat activități pentru verificarea, identificarea şi sancţionarea persoanelor care abandonează deșeurile provenite din activităţi de construcţie şi demolari pe domeniul public.
Astfel, au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale potrivit prevederilor H.C.L. nr.355/2011, pentru abandonare deșeurilor din construcții pe domeniul public în zonele de responsabilitate str. Ștefan Luchian, Aleea Parcul Tineretului, str. Primăverii.
De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 20 alin. 3 din O.U.G. nr. 92/2021 – privind regimul deșeurilor, abandonarea deşeurilor este interzisă, fapta fiind sancționată cu amendă de la 10.000 lei – 20.000 lei pentru persoane fizice și de la 50.000 lei – 70.000 lei pentru persoane juridice.