Botoșăneanul de la Românii au talent pe care nimeni nu-l va uita: „Singura șansă a fost să-L simt pe Dumnezeu”
Daniel Ciobbanu este concurentul de la „Românii au talent” pe care nimeni nu îl va uita! Bărbatul din Botoșani a avut un moment cel puțin neobișnuit care a îmbinat spiritualitatea cu anumite exerciții fizice și care a reușit să transmită o emoție deosebită oamenilor. Jurații au fost mișcați profund de momentul său. Doar Bobonete pare însă că nu prea s-a lăsat impresionat de ceea ce a vrut Daniel să transmită.
Concurentul de la Românii au talent pe care nimeni nu-l va uita
Am fost numit Daniel la botez, iar numele patern, Ciobbanu. Costumația mea e dinainte de zona anului 1. Sunt un învățăcel, toată viața avem numai de învățat. Sper să fiți doar cu inima la mine! Eu sunt cel ce sunt și știe, un suflet liber.
Bobonete: Daniel, cu ce te ocupi?
Daniel: Munca cea mai nobilă, muncesc pământul. Sunt din orașul care are cele mai multe personalități pe cele 7 bancnote: Botoșani.
Bobonete: De unde a plecat dorința de a veni la „Românii au talent”?
Daniel: Nu e o dorință, e o simțire. Îmi plac numerele, îmi plac arta. Am lucrat manager într-un club, am lucrat ca model internațional și totodată cu mâinile astea, tehnici învățate în Orientul îndepărtat: masaj, acupunctură…
Bobonete: Ai un aer de călugăr shaolin, combinat cu un iobag de la noi.
Daniel: Nu m-aș duce la iobagi, ci la carpi…
Bobonete: Tu vrei să mă faci să par prost, dar nu cad în asta. Eu sunt tare curios cum va fi momentul tău. Pe actorie, să nu te apuci.
Dragoș Bucur: M-a surprins momentul în sine, în totalitatea lui irefutabilă. Eu rămăsesem pe chestia aia cu pământul.
Daniel: Mă ocup, în momentul de față, de 1.800 de pomi, copaci și arbuști. Înainte de a începe activitatea aici, nu aveam nicio experiență în taina pământului. În perioada 1999-2005 am lucrat ca model aici, în România, și am fost prins de această lume cosmopolită a opulenței.
Am fost desemnat de 4 ori cel mai bun model masculin din țară, iar în afară, am fost primul român care a lucrat pe continentul asiatic. Am apărut pe coperta unei reviste prestigioase din afara țării. Îmbrăcam haine de la toți marii creatori din lume. Am avut încălțăminte cu fir de aur, de argint, am purtat un ceas de 1 milion de euro. Nu vedeam nimic să-mi încânte sufletul. În cămașa asta tradițională de cânepă mă simt mai aproape de Dumnezeu, de Mama Natură și de sufletul meu.
Reporter: De ce te-ai emoționat?
Daniel: Pentru că… să stai singur atâția ani, să te trezești înainte de răsăritul soarelui și să te culci după apus…pentru a face tot ce am făcut aici, nu poți de unul singur. Și atunci…singura salvare și singura șansă pe care am avut-o a fost să-L simt pe Dumnezeu alături de mine. Mulți, după o zi de muncă, se duc pentru a-și îneca amarul într-o cârciumă, eu am scris o poezie, m-am rugat și am zis că, la final, când o fi, să rămână aici un colț de Rai și eu să-l privesc de Sus cu sufletul împăcat pentru tot ce am lăsat în urmă. Am călătorit 16 ani, timp în care am călcat pe toate cele 7 continente și am fost în 50 și ceva de țări. De fiecare dată, am făcut-o singur, cu rucsacul în spate. Am fost la templul Shaolin, ne antrenam cam 8 ore pe zi. Motivul pentru care am fost interesat de acest tip de arte marțiale nu are legătură cu agresivitatea, ci doar pentru a avea grijă de trupul meu, să funcționeze în parametrii cât mai buni.
Jurații au fost impresionați
Andi: Trebuie să recunosc că mie mi-a plăcut momentul tău, pentru că te pune pe gânduri și asta e ceva ce-mi place și ceva ce le doresc tuturor din jurul meu, să cadă pe gânduri.
Dragoș: Mi se pare cel puțin interesant momentul tău. Am apreciat câteva exerciții din cele pe care le-ai făcut tu. Sunt niște exerciții fizice pentru care ai nevoie și de pregătire, și de o condiție fizică extraordinară și de o pace interioară. Eu sunt un susținător al apropierii de natură. Cred că momentul este inedit și paradoxal, și emoționant pe alocuri.
Bobonete: Eu trebuie să spun că ceea ce am văzut și ce am simțit, cred că trebuie să mai treacă ceva sezoane prin mine pentru a căpăta această înțelepciune. Nu știu dacă îmi doresc să văd în semifinală pe Daniel care să vină să spună o poezie în cap sau în mâini.
Andra: Sunt total de acord și cu ce ai spus tu, cu potențialul de a merge mai departe, dar mi-am propus să judec în funcție de ce simt și mi-a transmis o emoție care mă face să spun, acum, da.
