InfractionalLocal

Botoșăneancă trimisă în judecată pentru furt, accesul ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operațiuni informatice în scop fraudulos

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de furt, acces ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operațiuni informatice în scop fraudulos.

Din cercetări, a reieșit faptul că în anul 2022, o femeie de 38 de ani, din municipiul Botoșani ar fi sustras cardul unui bărbat, de 58 de ani, din comuna Bălușeni și ar fi efectuat mai multe tranzacții, creându-i acestuia un prejudiciu de peste 1.500 de lei.

Bărbatul lucra la stâna pe care femeia, împreună cu soțul său o administra, cardul fiind păstrat în cabana în care a locuit, iar după câteva luni, în momentul în care a părăsit stâna respectivă, pentru a se întoarce la domiciliu, a observat că îi lipseau bani din cont, solicitând efectuarea de verificări.

Dosarul a fost înaintat către unitatea de parchet cu propunere de trimitere în judecată a femeii bănuită de comiterea faptelor.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page