
O femeie, în vârstă de 86 de ani, și-a pierdut viața într-un incendiu care i-a cuprins locuința. S-a întâmplat în această după – amiază, în comuna Vorniceni. Vecinii au fost cei care au dat alarma.
La fata locului s-au deplasat pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Săveni, cu o autospeciala cu apa și spuma, dar și cu o ambulanta SMURD. Pana la sosirea forțelor de intervenție la fata locului, proprietara, care era cazuta in holul casei, a fost scoasă de către un localnic. Din nefericire, aceasta era decedată.
Pompierii au intervenit pentru stingerea incendiului, care se manifesta într-o camera si hol.
Cel mai probabil incendiul s-a produs după ce mai multe materiale textile lăsate pe soba încinsă s-au aprins.