ImportantInfractional

Botoșănean turmentat, care nu crede în COVID, amendat de jandarmi

După ce a colindat prin mai multe baruri, un botoșănean de 42 de ani s-a gândit să petreacă câteva momente de relaxare bahică în aer liber. Până aici nimic ieșit din comun și care să contravină legii, doar că sticla de vin din care mai trăgea câte o dușcă în această după-amiază, i-au dat puteri de … polițist. Bărbatul a încercat să  dirijeze traficul rutier în apropierea Stadionului municipal Botoșani,pigmentând acțiunea cu strigăte și injurii. Un cetățean deranjat de atitudinea acestuia să sune la dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani și să solicite intervenția unui echipaj de ordine publică.

Jandarmii au ajuns în scurt timp în locul indicat și, după ce scandalagiul a fost ,,dotat” cu o mască de protecție, l-au condus la sediul inspectoratului. Amenda totală aplicată petrecărețului s-a ridicat la valoarea de 900 de lei, din care 400 de lei pentru consum de băuturi alcoolice în stradă și tulburarea liniștii publice, iar 500 de lei pentru că ,,nu crede în COVID” și, evident, nu respectă măsurile de protecție sanitară pentru prevenirea răspândirii acestei boli.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page