Local
Botoșănean sancționat pentru transport public neautorizat
Miercuri, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au depistat pe drumul național D.N. 29 A, un autoturism condus de un bărbat, de 60 de ani, din orașul Darabani.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta transporta 4 persoane, în regim taxi, fără a fi autorizat în acest sens.
Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1.000 de lei, totodată fiind dispusă suspendarea dreptului de utilizare a autovehiculului pentru o perioadă de 6 luni.