Campania „Sănătate pentru sate” desfășurată de voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale a salvat viața unui botoșănean aflat în infarct miocardic acut. Intervenția promptă a medicilor a permis transportul rapid al pacientului la Iași, unde a fost operat de urgență și în prezent se află în afara oricărui pericol.
Coordonatorul voluntarilor, Dănuț-Viorel Prună, a declarat că salvarea acestei vieți a fost cea mai mare satisfacție a activității desfășurate, în perioada 4-8 noiembrie, de medici voluntari din 17 specialități. Aceștia au consultat gratuit 550 de persoane din numeroase localități botoșănene.
La Hlipiceni, satul natal al Arhim. Ciprian Grădinaru, ghidul spiritual al voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Naționale, campania a ajuns pentru a treia oară.
„Impactul activității noastre s-a dovedit din nou extrem de important. Oamenii au fost încântați că nu au fost nevoiți să se deplaseze 50-60 de kilometri până la Botoșani și că au beneficiat de investigații gratuite, fără a mai aștepta săptămâni pentru o programare la un specialist”, a spus Dănuț-Viorel Prună la Hlipiceni, conform Basilica.ro.
„Această campanie de prevenție ne-a demonstrat din nou că munca medicilor dedicați aduce speranță și încredere în comunitate. Așa cum spunea o bătrânică, oamenii au nevoie nu doar de îngrijire medicală, ci și de un cuvânt de încurajare, care îi face să se simtă deja pe jumătate mai sănătoși”.
Ajutor pentru vârstnicii din zona rurală
La acțiunile din județul Botoșani au participat medici voluntari specializați în Urologie, Chirurgie Oncologică, Oncologie, Dermatologie, Medicină Internă, Diabet Zaharat, Pediatrie, Cardiologie, Gastroenterologie, Pneumologie, Recuperare Medicală, Oftalmologie, Ortopedie, Ginecologie, Psihologie și Psihiatrie.
Pe lângă consultații, pacienții au beneficiat de investigații: EKG, ecografie abdominală, cardiacă, spirometrie, oftalmoscopie, tonometrie, pahimetrie, autorefractometrie și dermatoscopie.
Patologiile depistate de medicii voluntari au fost variate. „Dat fiind că populația este majoritar vârstnică, întâlnim frecvent afecțiuni caracteristice acestei grupe de vârstă, cum ar fi pielea uscată și diverse reacții cutanate, dar și o prevalență crescută a cancerelor de piele”, a declarat dr. Amalia Anghel, medic primar Dermatologie.
„Hipertensiunea arterială a fost, de departe, cea mai frecventă problemă identificată, mulți pacienți prezentând valori ale tensiunii arteriale de peste 200 mmHg”, a precizat dr. Andreea Lăcraru, medic cardiolog.
„Ceea ce este îngrijorător e faptul că acești pacienți nu resimt simptome, ceea ce indică faptul că s-au obișnuit cu aceste valori ridicate, care pot fi extrem de periculoase. Bolile cardiovasculare reprezintă principala cauză de mortalitate în prezent, iar astfel de campanii sunt esențiale pentru prevenția primară și mai ales secundară, în special în mediul rural, unde accesul la îngrijiri medicale este limitat”.
Servicii medicale gratuite pentru persoane vulnerabile social
Acțiunea a fost sprijinită atât de preoții din comunitate, cât și de autoritățile locale.
„Utilitatea caravanei este esențială, oferind acces la servicii medicale gratuite pentru bătrâni, pentru cei fără asigurare medicală și pentru cei care nu au alte opțiuni de îngrijire medicală”, a declarat Părintele Ștefan Basanciu de la Parohia Hlipiceni 2, județul Botoșani.
Campania a inclus și testare gratuită Babeș-Papanicolaou, astfel că au fost atinse și obiective din Campania de „Prevenție și depistare a cancerului de col uterin” a Voluntarilor Paraclisului Catedralei Naționale.
Campania „Sănătate pentru Sate” se desfășoară în baza unui protocol încheiat între Patriarhia Română și Ministerul Sănătății. Până în prezent, au fost organizate 128 acțiuni în județele Argeş, Botoșani, Buzău, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ilfov, Maramureș, Prahova și Teleorman. Peste 16.000 de persoane au beneficiat de servicii medicale gratuite.