Botoșănean reținut pentru că s-a urcat la volan beat și fără permis de conducere

La data de 5 septembrie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani, au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pentru un bărbat de 53 de ani, din comuna Blândești, pentru comiterea infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, ar fi condus autoturismul, proprietate personală, în condițiile în care acesta avea suspendat exercitarea acestui drept.
Totodată, fiind testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat, însă, ulterior, acesta a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.