InfractionalLocal

Botoșănean reținut după ce a lovit o femeie și a amenințat cu cuțitul un bărbat

La data de 8 iunie 2022, polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 62 de ani, din municipiul Botoșani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și amenințare.

În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că acesta, la data de 7 iunie 2022, în jurul orelor 20:30, s-a deplasat la sediul unei societăți comerciale, din municipiul Botoșani, unde ar fi lovit de mai multe ori, persoana vătămată, o femeie de 47 de ani, administrator al respectivei societăți, provocându-i acesteia leziuni fizice pentru care a necesitat îngrijiri medicale.

În acelasi context, bărbatul de 62 de ani, înarmat cu un cuțit, ar fi amenințat cu acte de violență un bărbat de 43 de ani, aflat în apropiere, care a intervenit pentru a proteja victima.

Ulterior, persoana bănuită de comiterea faptei a fost imobilizată și deposedată de cuțit, de către doi agenți de securitate, care se aflau în proximitatea locului faptei.

Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani, urmând ca în cursul zilei de maine, 9 iunie, să fie prezentat în fața instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page