Botoșănean prins în trafic cu o mașină furată, beat și fără permis. A ajuns în arestul Poliției
Luni, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au fost sesizați prin apel 112, de un bărbat aflat pe raza comunei Unțeni, despre faptul că i-a fost sustras autovehiculul, ce era parcat în fața casei părinților săi, situată în localitatea Burlești, comuna Unțeni.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că persoana vatămată, a consumat băuturi alcoolice, la locuința părinților, împreuă cu doi vecini iar, la un moment dat, unul dintre bărbați, respectiv vecinul în vârstă de 34 de ani, a părăsit imobilul, s-a urcat la volanul autoturismului victimei și a plecat spre o direcție necunoscută.
Bărbatul de 34 de ani a fost identificat și întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei iar autoturismul a fost găsit în proximitatea comunei Unțeni, abandonat, prezentând mai multe avarii.
Totodată, s-a stabilit faptul că bărbatul avea suspendat dreptul de a conduce autoturisme.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, furt în scop de folosință și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, iar față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, bărbatul fiind introdus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv.