Local
Botoșănean dispărut de acasă. Familia îl caută cu poliția – FOTO
Astăzi, 5 iulie, polițiștii botoșăneni au fost sesizați cu privire la faptul că numitul CURIC IOAN, de 41 de ani, din orașul Bucecea, a părăsit domiciliul în data de 15 iunie a.c., iar până în prezent nu a revenit și nici nu și-a contactat familia. Semnalmente: 1, 70 m înălțime, păr șaten, prezintă calviție, ochi albaștri. Nu se cunoaște vestimentația la momentul plecării.
„Rugăm cetățenii care dețin informații cu privire la această persoană, să apeleze 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție”, au transmis polițiștii.