Infractional
Botoșănean condamnat la închisoare pentru contrabandă, dus cu escortă la penitenciar
Joi, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Pomârla au reușit identificarea unui tânăr, de 23 de ani, din comuna Pomârla, pe numele căruia era emis, de către Judecătoria Dorohoi, un mandate de executare a pedepsei cu închisoarea.
Acesta a fost condamnat la 2 ani și 4 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de colectare, deținere, producere, transport, preluare, depozitare, predare, desfacere și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia
Tânărul a fost reținut și ulterior escortat către Penitenciarul Botoșani, în vederea încarcerării.