Botoșănean condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare pentru furt
Duminică, 03 ianuarie 2021, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale- Compartimentul Urmăriri au reușit identificarea unui tânăr de 28 de ani, pe numele căruia, la data de 16 noiembrie 2020 a fost emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de către Judecătoria Dorohoi.
Acesta a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare pentru sâvârșirea a patru infracțiuni de furt calificat în formă continuată.
Întrucât în urma verificărilor efectuate acesta nu a fost identificat la domiciliul său, existând suspiciuni că s-ar sustrage de la executarea pedepsei cu închisoarea, a fost dispusă darea în urmărire la nivel național și internațional.
La data de 03 ianuarie a.c., în baza informațiilor obținute ca urmare a activităților specifice, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale împreună cu cei din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi și cu sprijinul jandarmilor au descins la trei locații de pe raza municipiului Dorohoi, prilej cu care au identificat persoana urmărită.
Tânărul a fost reținut și ulterior escortat către Penitenciarul Botoșani, în vederea încarcerării.
În realizarea activităților de urmărire s-a beneficat de sprijinul Serviciului de Operațiuni Speciale Botoșani.