Botoșănean amendat pentru că a transportat lemne fără documente
Miercuri, polițiștii din Pomîrla, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control pe drumul comunal DC80 din localitatea Pomîrla, județul Botoșani, o autoutilitară care transporta material lemnos.
Conducătorului auto a fost identificat în persoana unui bărbat de 36 de ani din localitatea Ibănești, județul Botoșani, iar în urma controlului efectuat s-a stabilit faptul că acesta nu deținea aviz de însoțire pentru întreaga cantitate de 2 m.c. materialul lemnos transportat.
Bărbatul a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 171/2010, cu amendă în valoare de 5.000 de lei, iar materialul lemnos a fost supus confiscării, fiind predat în custodie Ocolului Silvic Dorohoi.