Bogdan Suruciuc, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, a solicitat primarilor să depună proiecte pentru dotarea unităților de învățământ cu mobilier, materiale didactice și instrumente digitale, cu finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
„Dumneavoastră trebuie să le faceți, să le trimiteți la Inspectoratul Școlar pentru avizare. Practic noi nu facem altceva decât să verificăm acel număr de clase și laboratoare pe care dumneavoastră îl solicitați pentru a fi dotate. Au fost în luna noiembrie diverse proiecte care sunt depuse de Ministerul Educației și s-au solicitat date cu numărul de clase care necesită dotare, iar Ministerul vrea să se asigure că acel număr de clase este respectat și că există o colaborare între unitățile de învățământ și UAT-uri.
Există într-adevăr riscul ca acest proiect să nu aibă finalitate dacă nu se implică toate UAT-urile. Vă rog pe această cale să vă aplecați asupra dotărilor din unitățile de învățământ. Am semnale că aveți alte proiecte depuse pentru astfel de dotări, gen POCU, și vă rog să vă asigurați că acele finanțări sunt eligibile. PNRR este o finanțare eligibilă care va primi bani, este păcat să o pierdem și nu mi-aș dori să existe în județul Botoșani un UAT care nu depune acest proiect, având în vedere că toate școlile cu personalitate juridică au cerut în noiembrie un număr de dotări”, le-a spus Bogdan Suruciuc reprezentanților administrațiilor locale, într-o ședință desfășurată luni la Prefectură.