Important
Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţean Botoşani a stabilit regulile care trebuie respectate în ziua alegerilor locale
Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţean (BECJ) Botoşani a adoptat
o hotărâre prin care sunt stabilite regulile care trebuie respectate
în cazul membrilor birourilor electorale ale secțiilor de votare care
se vor deplasa cu urna specială în unităţi medicale în care se află
pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19.
De asemenea, membrii BECJ au stabilit şi procedurile impuse în cazul
persoanelor netransportabile, a persoanelor aflate în carantină sau
izolare care solicită să voteze prin intermediul urnei speciale.
Prin aceeaşi hotărâre, BECJ a stabilit şi regulile generale aplicabile
pe parcursul desfăşurării procesului de votare, dar şi procedurile de
valorificare a rezultatelor votării.
Iată setul de reguli care trebuie respectate în ziua desfăşurării
alegerilor locale din 27 septembrie:
,
– DESFĂȘURAREA OPERAȚIUNILOR PRIVIND BOLNAVII INTERNAȚI ÎN
UNITĂȚI COVID
– Membrii biroului electoral al secției de votare care se
vor deplasa cu urna specială, în vederea asigurării dreptului la vot
prin intermediul acesteia, de către persoanele ce au formulat cereri
în acest sens, vor fi însoțite, în mod obligatoriu, în interiorul
unității spitalicești de personalul de pază.
– Este interzisă intrarea în unitatea spitalicească cu
bolnavi COVID sau suspecți COVID a membrilor biroului electoral al
secției de votare și a personalului de pază care însoțește urna
specială dacă nu este asigurat echipamentul de protecție cel puțin la
nivelul de echipare corespunzător personalului medical ce-și
desfășoară activitatea în unitatea respectivă.
– Echiparea membrilor biroului electoral al secției de
votare și a personalului de pază cu echipamentul de protecție se va
face doar în prezența și sub îndrumarea a cel puțin unei persoane
desemnate de unitatea spitalicească în cauză, care are cunoștințe în
acest domeniu.
– Intrarea în unitatea spitalicească a membrilor biroului
electoral al secției de votare și a personalului de pază se va face
doar dacă unitatea spitalicească asigură, pe întreaga durată a
procedurii, prezența unui cadru medical care să îndrume membrii
secției de votare.
-Toate operațiunile legate de procesul electoral se vor
desfășura numai pe holurile unităților spitalicești, în așa fel încât
să existe o distanță de cel puțin 1 metru între membrul biroului
electoral al secției de votare și intrarea în salon. Este strict
interzisă intrarea membrilor biroului electoral al secției de votare
și a personalului de pază în saloanele în care sunt internați bolnavi
COVID sau suspecți COVID.
– La sfârșitul derulării operațiunilor electorale în
unitatea spitalicească, membrii biroului electoral al secției de
votare și a personalului de pază vor fi decontaminați și dezechipați
de echipamentul de protecție numai de către personalul stabilit în
acest sens de unitatea spitalicească.
– Membrii biroului electoral al secției de votare care
însoțesc urna specială se vor asigura, înainte de a intra în unitatea
spitalicească, că au fost desemnate persoanele care să-i ajute la
echipare, desfășurarea procesului electoral, și, respectiv, care să-i
decontamineze și să-i dezechipeze la final.
– Toate materialele folosite în procesul electoral,
inclusiv urna specială vor fi introduse în sacii speciali puși la
dispoziție, în mod obligatoriu, de unitatea spitalicească. Este
interzisă folosirea în continuare, după întoarcerea în localul secției
de votare a materialelor utilizate în procesul electoral, inclusiv a
ștampilelor cu mențiunea „votat” și a buletinelor de vot neutilizate,
derulat în unitatea spitalicească.
– La întoarcerea în localul secției de votare, sacii
speciali în care se află toate materialele vor fi depozitați până la
sfârșitul programului de votare într-un loc special, ce va asigura o
distanță de cel puțin 1,5 metri de persoanele ce participă la procesul
electoral. Este interzisă manipularea acestor saci, pe parcursul
perioadei rămase până la finalizarea programului de votare. În
situațiile excepționale în care este necesară mutarea acestor saci,
acest lucru se va face de către o singură persoană ce va purta, în mod
obligatoriu, mănuși dezinfectate în prealabil și ulterior manipulării
sacilor.
– Operațiunile de numărare a voturilor din urna specială
vor fi efectuate după finalizarea operațiunilor de numărare a
voturilor exprimate în interiorul secțiilor de votare.
– Pe parcursul efectuării operațiunilor de numărare a
voturilor exprimate, președintele și/sau locțiitorul vor fi echipați
cel puțin cu mască de protecție și mănuși, ultimele dezinfectate în
prealabil și ulterior finalizării procesului de numărare. Este
interzisă atingerea feței și a ochilor de către persoanele ce numără
voturile exprimate, chiar dacă acestea sunt echipate cu mănuși de
protecție. În măsura în care este necesară întreruperea procesului de
numărare a votului, președintele și/sau locțiitorul își vor scoate
mănușile de protecție, pe care le vor arunca la un coș de gunoi,
eventual cu capac, după care își vor dezinfecta mâinile. Reluarea
procesului de numărare a voturilor exprimate va avea loc după
reechiparea cu o pereche nouă de mănuși de protecție, dezinfectate
după echipare.
– DESFĂȘURAREA OPERAȚIUNILOR PRIVIND PERSOANELE
NETRANSPORTABILE, PERSOANELE AFLATE ÎN IZOLARE SAU PERSOANELE AFLATE
ÎN CARANTINĂ
– Membrii biroului electoral al secției de votare și personalul de
pază care însoțesc urna specială vor fi echipați, în mod obligatoriu
cu măști de protecție și mănuși de protecție și vor avea asupra lor,
în afara materialelor necesare procesului electoral, și dezinfectant.
– Membrii biroului electoral al secției de votare care
însoțesc urna specială vor asigura desfășurarea procesului electoral
fără a intra în locuința persoanelor netransportabile, aflate în
izolare sau în carantină. Este interzisă apropierea membrilor biroului
electoral al secției de votare la o distanță mai mică de 1 metru de
ușa casei în care locuiește alegătorul care a solicitat urna specială
sau la o distanță mai mică de 1 metru de ușa apartamentului
alegătorilor care locuiesc în condominii (blocuri de locuințe).
– În măsura în care alegătorul nu folosește pixul
personal, după ce fiecare persoană și-a exercitat dreptul la vot prin
intermediul urnei speciale, vor fi dezinfectate în mod obligatoriu
ștampila cu mențiunea „votat”, pixul pus la dispoziția alegătorului și
tușiera.
– Este obligatorie deplasarea membrilor biroului electoral
al secției de votare întâi la locuințele persoanelor care nu sunt
infectate COVID sau nu sunt suspecte de infectare COVID. În acest
sens, înainte de deplasarea membrilor biroului electoral al secției de
votare, extrasul de pe liste, în care sunt consemnate datele de
identificare ale persoanelor care au solicitat urna specială va fi pus
la dispoziția personalului de pază care va stabili ordinea în care se
va desfășura procesul electoral, întrucât numai personalul de pază va
fi cel care va avea cunoștință despre persoanele aflate în izolare sau
carantină, pe baza numelui, prenumelui și a codului numeric personal
comunicat în prealabil organelor de ordine de către Direcția de
Sănătate Publică Botoșani.
– Toate operațiunile necesare procesului electoral privind
votarea prin intermediul urnei speciale, vor fi astfel programate
încât să asigure întoarcerea urnei speciale în secția de votare,
înainte de ora 21.00.
– La întoarcerea în localul secției de votare, materialele
care au fost folosite în procesul electoral cu urna specială vor fi
depozitate într-un colț al încăperii astfel încât să asigure o
distanță de cel puțin 1,5 metri față de persoanele care participă la
procesul electoral. Ștampila cu mențiunea „votat” va putea fi folosită
în procesul electoral desfășurat în secția de votare numai după o
prealabilă și temeinică dezinfectare.
– Operațiunile de numărare a voturilor din urna specială
vor fi efectuate după finalizarea operațiunilor de numărare a
voturilor exprimate în interiorul secțiilor de votare.
– Pe parcursul efectuării operațiunilor de numărare a
voturilor exprimate, președintele și/sau locțiitorul vor fi echipați
cel puțin cu mască de protecție și mănuși, ultimele dezinfectate în
prealabil și ulterior finalizării procesului de numărare. Este
interzisă atingerea feței și a ochilor de către persoanele ce numără
voturile exprimate, chiar dacă acestea sunt echipate cu mănuși de
protecție. În măsura în care este necesară întreruperea procesului de
numărare a votului, președintele și/sau locțiitorul își vor scoate
mănușile de protecție, pe care le vor arunca la un coș de gunoi,
eventual cu capac, după care își vor dezinfecta mâinile. Reluarea
procesului de numărare a voturilor exprimate se va face după
reechiparea cu o pereche de mănuși de protecție nouă, dezinfectată
după echipare.
REGULI GENERALE APLICABILE PE PARCURSUL DESFĂȘURĂRII OPERAȚIUNILOR DE
VOTARE ȘI DE VALORIFICARE A REZULTATELOR VOTĂRII
– Președinții sau locțiitorii secțiilor de votare vor
veghea, ca pe parcursul procesului electoral, în interiorul localului
de votare să nu se afle mai mult de 15 persoane, cu excepția
alegătorilor. Este interzisă prezența în interiorul secției de votare
a mai mult de 5 alegători.
– Președinții sau locțiitorii secțiilor de votare situate în:
– localitatea Bozieni, oraș Săveni, fost magazin sătesc
– localitatea Talpa, comuna Cândești, Școala Primară Talpa
– localitatea Vițcani, comuna Cândești, Școala Primară Vițcani
– localitatea Carasa, comuna Corlăteni, Grădinița Carasa
– localitatea Agafton, comuna Curtești, Spațiu școală Agafton
– localitatea Popeni, comuna George Enescu, Școala Generală Popeni
– localitatea Manoleasa-Prut, comuna Manoleasa, fosta Școală Manoleasa-Prut
– localitatea Negrești, comuna Mihălășeni, Școala Negrești
– localitatea Lupăria, comuna Prăjeni, Școala Primară nr. 4 Lupăria
– localitatea Doina, comuna Răuseni, Școala Generală Doina
– localitatea Stolniceni, comuna Răuseni, Școala Generală Stolniceni
– localitatea Roma, comuna Roma, Școala nr. 2 Roma
vor veghea, ca pe parcursul procesului electoral, în interiorul
localului de votare, să nu se afle mai mult de 15 persoane, cu
excepția alegătorilor. Este interzisă prezența în interiorul secției
de votare a mai mult de 1 alegător. În situația specială în care
alegătorul nu poate vota singur, acesta va fi însoțit de o persoană ce
nu face parte din biroul electoral al secției de votare, din rândul
observatorilor sau candidaților.
– Pe parcursul procesului electoral membrii birourilor
electorale ale secțiilor de votare vor folosi, în mod obligatoriu,
mască de protecție și mănuși de protecție. Este obligatorie folosirea
de către observatori sau candidații care asistă la procesul electoral
a măștii de protecție. Este interzisă intrarea alegătorilor în sediul
secției de votare și în localul secției de votare fără ca aceștia să
poarte mască de protecție care să acopere gura și nasul. În măsura în
care alegătorul se prezintă la vot fără mască de protecția, acestuia
îi va fi pusă la dispoziție de către personalul tehnic auxiliar al
secției de votare, în mod gratuit, o mască de protecție.
– Personalul tehnic auxiliar al birourilor electorale ale
secțiilor de votare va asigura un triaj epidemiologic minim, prin
identificarea, pe cât posibil a persoanelor care prezintă simptome de
răceală. Dacă a fost identificată o asemenea persoană, personalul
tehnic o va însoți până la ușa localului de votare, unde îi va aduce
la cunoștință președintelui sau locțiitorului cele constatate.
Alegătorul respectiv își va exercita dreptul de vot în cabina cea mai
apropiată de ieșirea din localul secției. După ce a fost identificată
prima persoană cu aceste simptome și a folosit această cabină de vot,
în continuare, pe parcursul întregii zile, vor folosi cabina de vot
respectivă doar persoanele care prezintă simptome de răceală,
identificate în acest sens de personalul auxiliar. Este interzisă
folosirea, în continuare, a cabinei de vot respective de către
alegătorii care nu prezintă simptome de răceală.
-Alegătorii care solicită să-și exercite dreptul la vot
prin intermediul urnei speciale, care au domiciliul pe raza secției de
votare vor fi înscriși pe extrasul de pe liste și vor fi radiați din
lista electorală permanentă prin barare cu o linie orizontală. Aceștia
nu vor fi avuți în vedere la stabilirea numărului de alegători
înscriși în listele electorale permanente.
Alegătorii care solicită să-și exercite dreptul la vot
prin intermediul urnei speciale și care au domiciliul sau reședința în
municipiul/orașul/comuna în care se află secția de votare și sunt
arondați altei secții de votare, sunt trecuți în lista electorală
suplimentară, apoi înscriși pe extrasul de pe liste și vor fi radiați
din lista electorală suplimentară prin barare cu o line orizontală.
Este necesar ca acești alegători să fie înscriși întâi în lista
electorală suplimentară întrucât trebuie să fie consemnați în una din
listele electorale pe baza cărora își pot exercita dreptul de vot
alegătorii arondați respectivei secții (permanentă, complementară sau
suplimentară, în cazul de față).
– Se recomandă birourilor electorale de circumscripție
municipală, orășenească și comunală, să programeze venirea
reprezentanților secțiilor de votare la sediul biroului de
circumscripție în așa fel încât să se evite prezența simultană a
acestora în interiorul clădirii în care-și desfășoară activitatea.
– Pentru municipiul Botoșani vor fi stabilite zone
diferite unde vor sosi reprezentanții secțiilor de votare față de cele
unde vor sosi reprezentanții circumscripțiilor municipale, orășenești
și comunale, astfel:
– reprezentanții secțiilor de votare vor avea alocată parcarea din
fața Direcției Generale a Finanțelor Publice Botoșani și a Casei
Armatei, iar accesul acestora se va face doar dinspre Calea Națională
– reprezentanții circumscripțiilor municipale, orășenești și comunale
vor avea alocată parcarea din Piața Revoluției, situată în fața
Instituției Prefectului – Județul Botoșani, iar accesul se va face
doar dinspre strada Arhimandrit Marchian.
– Accesul reprezentanților circumscripțiilor municipale,
orășenești și comunale în interiorul perimetrului determinat mai sus
se va face doar după o prealabilă programare efectuată telefonic de
către Biroul Electoral de Circumscripție Județeană nr. 7 Botoșani după
finalizarea procesului de centralizare a rezultatelor votării. Este
interzisă prezentarea reprezentanților circumscripțiilor municipale,
orășenești și comunale la alte ore, acestora nepermițându-li-se
accesul în perimetrul creat, de către personalul de pază.
– Reprezentanții circumscripțiilor municipale, orășenești
și comunale vor avea asupra lor, în afara materialelor prevăzute de
Legea 115/2015, și sacii cu buletinele de vot utilizate și cele
anulate în vederea predării acestora, în locurile special puse la
dispoziție după finalizarea operațiunilor ce se vor desfășura la
sediul Biroul Electoral de Circumscripție Județeană nr. 7 Botoșani.
Acești saci vor rămâne în mașinile cu care s-a asigurat deplasarea
reprezentanților birourilor electorale de circumscripție.
– Vor avea prioritate în vederea sosirii la Biroul
Electoral de Circumscripție Județeană nr. 7 Botoșani reprezentanții
birourilor de circumscripție Flămânzi, Ștefănești, Adășeni, Albești,
Avrămeni, Călărași, Cândești, Cordăreni, Corlăteni, Cristinești,
Dângeni, Dersca, Dobârceni, Drăgușeni, Durnești, Frumușica, George
Enescu, Havârna, Hănești, Hlipiceni, Ibănești, Lozna, Manoleasa,
Mihălășeni, Mitoc, Pomârla, Prăjeni, Răuseni, Ripiceni, Românești,
Santa Mare, Șendriceni, Trușești, Tudora, Vlăsinești, Vorniceni,
determinate ca urmare a existenței unei distanțe mai mari de 30 km
dintre domiciliul sau reședința președinților/locțiitorilor birourilor
de circumscripție și sediile acestor birouri.
– Reprezentanții celorlalte birouri de circumscripții, la
finalul procesului privind stabilirea rezultatului alegerilor vor
închide și sigila localul biroului electoral de circumscripție, și
eventual, localul unde sunt depozitate materialele folosite în
procesul electoral, și vor preda localul/localurile respective
personalului de pază desemnat în acest sens de conducerile
instituțiilor din Județul Botoșani, care asigură paza și securitatea
pe parcursul procesului electoral, pe baza unui proces-verbal de
predare-primire simplu.
– Membrii birourilor electorale de circumscripție se vor
întoarce la sediile acestora astfel încât să se poată asigura
deplasarea la sediul Biroul Electoral de Circumscripție Județeană nr.
7 Botoșani la ora stabilită conform programării telefonice.
– Programarea telefonică privind prezentarea la Biroul
Electoral de Circumscripție Județeană nr. 7 Botoșani se va face la
numărul 0231518201.
– După finalizarea operațiunilor din sediul Biroului
Electoral de Circumscripție Județeană nr. 7 Botoșani, reprezentanții
birourilor electorale de circumscripție se vor deplasa cu mașinile cu
care au transportat materialele la sediul Incubatorului de Afaceri
situat în municipiul Botoșani, Calea națională nr. 354 (repere PETROM
Iași, KAUFLAND), însoțiti de personalul de pază, în vederea predării
sacilor cu buletinele de vot întrebuințate și cele anulate și a
celorlalte materiale ce trebuie introduse în acești saci.
– Manipularea tuturor materialelor utilizate în procesul
electoral, inclusiv a sacilor ce conțin buletinelor de vot utilizate
și a celor anulate se va face cu purtarea, în mod obligatoriu, a
mănușilor de protecție de către personalul implicat.