Bilanțul de mediu: când, cum și care sunt firmele care trebuie să îl depună?
Firmele românești au o serie de obligații către Administrația Fondului de Mediu legate de raportarea cantităților de deșeuri realizate și reciclate. Acestea trebuie respectate întocmai pentru a evita penalizările, ele constând în depunerea unor documente care trebuie întocmite în anumite situații. Unul dintre acestea este bilanțul de mediu.
Pentru că legislația în domeniu este în continuă schimbare, este recomandat să apelezi la un serviciu de specialitate în acest domeniu, astfel încât să știi dacă și când trebuie să depui acest document. Până atunci, află de mai jos ce trebuie să știi despre acest bilanț.
Bilanțul de mediu, un document important pentru firme și autorități
Bilanțul de mediu și tipurile sale
Bilanțul este un studiu necesar firmelor care trebuie să obțină autorizația de mediu pentru a putea funcționa. Acesta este două feluri, mai precis:
- bilanțul de nivel I care presupune o analiză de mediu necesară pentru stabilirea potențialului impact asupra mediului pe care îl va avea un amplasament și care trebuie documentat în vederea depunerii la Administrația Fondului de Mediu;
- bilanțul de nivel II care este studiul menit să stabilească dimensiunea unei potențiale poluări a unui amplasament și întocmirea documentației relevante în acest scop.
Principala diferență în cele două tipuri de bilanțuri este că primul se realizează fără prelevarea de probe fizice și analize de laborator, în timp ce cel de-al doilea necesită astfel de probe.
Când se realizează un bilanț de mediu?
Realizarea acestui tip de studiu este necesară în mai multe situații, printre care:
- atunci când se dorește obținerea autorizației de mediu;
- la reînnoirea autorizației;
- pentru stabilirea obligațiilor de mediu;
- la transferul activității;
- în cazul încetării activității unei societăți.
La cine poți apela pentru ajutor în realizarea oricăruia dintre cele două tipuri de studii? Poți beneficia de crearea unui bilanț de mediu de la Stratos, una dintre firmele specializate în consultanță de mediu din țară.
Care sunt firmele care trebuie să depună bilanțuri de mediu?
În prezent, numărul firmelor care trebuie să depună bilanțul de mediu este în creștere, mai ales că nu sunt puține cele care generează deșeuri cu potențial de poluare. Legat de domeniile în care activează acestea, la momentul actual, sectoarele de activitate sunt destul de vaste, astfel că este recomandat să se ceară o părere avizată legată de obținerea autorizației de la Fondul de Mediu pentru a acționa în mod corect.
Printre firmele vizate sunt cele care importă sau produc diverse tipuri de produse care necesită ambalare, astfel că toate ambalajele rezultate trebuie gestionate în mod responsabil din punct de vedere al poluării.
În concluzie, respectarea legislației în domeniul protecției mediului înconjurător presupune întocmirea anumitor documente justificative de către majoritatea afacerilor. Unul dintre ele este bilanțul de mediu care trebuie realizat în mai multe situații. Pentru a-ți ușura obligațiile din acest punct de vedere, poți apela la firme specializate care sunt la curent cu legile în vigoare.
Sursa foto: Freepik.com