Miercuri, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dorohoi au fost sesizați cu privire la faptul că pe Drumul Comunal DC 78, în comuna Hilișeu Horia s-a produs un accident de circulație soldat cu victime.
Echipajul de poliție direcționat la fața locului a stabilit faptul că un tânăr de 23 de ani, din comuna Hilișeu Horia, în timp ce se deplasa cu bicicleta pe drumul comunal din localitate, și transporta pe ghidonul acesteia un alt bărbat de 63 de ani, din aceeași localitate, pe un sector de drum în pantă, s-a dezechilibrat și a căzut pe partea carosabilă.
În urma evenimentului, bărbatul, de 63 de ani, a suferit leziuni fiind tranportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Tânărul de 23 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 1,93 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corproală din culpă.