Localsocial

Bărbat inconștient salvat de doi elevi jandarmi aflați în prima lor zi de practică la Botoșani – FOTO

Andrei și Alexandru, elevi ai Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi Fălticeni, aflați în prima lor zi de practică la Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani, au acordat în această după-amiază sprijin unui bărbat care și-a pierdut cunoștința, în apropierea sediului inspectoratului.
Șoferul mașinii în care se afla bărbatul a strigat după ajutor, iar cei doi elevi jandarmi au procedat la scoaterea bărbatului inconștient din mașină, după care l-au așezat într-o poziție de siguranță.
Între timp, Andrei a solicitat asistență medicală prin apel la numărul unic de urgență 112, iar până la sosirea ambulanței au supravegheat persoana.
Bărbatul a fost preluat de personalul medical și transportat la Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Mavromati, în vederea acordării îngrijirilor de specialitate.
Andrei și Alexandru sunt doi din cei 26 de elevi jandarmi care, până la sfârșitul lunii august, vor executa stagiul de practică în domeniul ordinii și siguranței publice, această perioadă fiind destinată însușirii deprinderilor practice și aprofundării noțiunilor teoretice acumulate la orele de curs.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page