AgriculturaLocal

Bani în plus pentru botoșănenii care cultivă roșii și usturoi!

Asigurarea unui grant financiar pentru compensarea parţială a pierderilor la cultura de tomate în spaţii protejate înfiinţată în decembrie 2023 – 30 aprilie 2024 şi/sau la cultura de usturoi înfiinţată în toamna anului 2023 – primăvara anului 2024, astfel :
1500 euro/1000 mp/beneficiar pentru cultura de TOMATE
1500 euro/ha pentru cultura de USTUROI
Cererile de înscriere în program se depune la Direcția pentru Agricultură Județeană Botosani, astfel:
– pentru tomate până la data de 10 mai 2024 inclusiv;
– pentru usturoi până la data de 19 aprilie 2024 inclusiv.
Beneficiarii ajutorului de stat pot fi:
– producători agricoli persoane fizice;
– producători agricoli PFA, II şi IF, constituite potrivit O.U.G. nr. 44/2008;
– producători agricoli persoane juridice, societati agricole şi alte forme de asociere în agricultură
– organismele/organizaţiile de testare a soiurilor, de cercetare, respectiv universităţile, institutele şi staţiunile de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol.
Criterii de eligibilitate pentru cultura de TOMATE :
a) să solicite ajutorul de stat prevazut de OUG nr. 13//2024;
b) să infiinteze o suprafață cumulată de minimum 1000 mp, cultivată exclusiv cu tomate în spații protejate;
c) să fie înregistrați în evidenţele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafeţele cultivate cu tomate în spaţii protejate, in anul 2024, la data depunerii cererii
d) să nu se afle în dificultate, respectiv în lichidare sau în faliment la data depunerii cererii de acordare a ajutorului de stat, conform evidenţelor O.N.R.C., sau în cazul persoanei fizice, să nu fi fost emisă o decizie definitivă a instanţelor judecătoreşti de constatare a falimentului până la data depunerii cererii de acordare a ajutorului de stat;
e) să menţină cultura de tomate în spaţii protejate înfiinţată, până la data efectuării plăţii.
Criterii de eligibilitate pentru cultura de USTUROI :
a) să solicite ajutorul de stat prevazut de OUG nr. 13//2024;
b) să infiinteze culturi de usturoi pe suprafață de minimum 0,30 ha in toamna anului 2023 – primavara anului 2024;
c) să fie înregistrați în evidenţele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafeţele cultivate cu usturoi, in anul 2024, la data depunerii cererii
d) să nu se afle în dificultate, respectiv în lichidare sau în faliment la data depunerii cererii de acordare a ajutorului de stat, conform evidenţelor O.N.R.C., sau în cazul persoanei fizice, să nu fi fost emisă o decizie definitivă a instanţelor judecătoreşti de constatare a falimentului până la data depunerii cererii de acordare a ajutorului de stat;
e) să menţină cultura de usturoi înfiinţată, până la data efectuării plăţii.
Pentru acordarea ajutorului de stat, beneficiarii depun o cerere-tip, însoțită de următoarele documente:
a) copie a B.I./C.I. al/a beneficiarului sau imputernicire/procura notariala si o copie a BI/CI a reprezentantului legal, dupa caz
b) copie documentului pentru coordonate bancare;
c) copie a atestatului de producator al solicitantului persoană fizică valabil până la 31 decembrie 2024;
d) copie a certificatului de înregistrare la ONRC/Registrul național al asociațiilor și fundațiilor sau a actului în baza căruia își desfășoară activitatea;
e) adeverința, în original, din Registrul agricol, conform inscrisurilor anul 2024, care atesta suprafața de teren cultivata cu tomate in spatii protejate, respectiv suprafața de teren cultivata cu usturoi utilizată de solicitant în baza oricărui act juridic care conferă dreptul de folosință asupra terenului în cauză.
Relații suplimentare 0231 514262

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page