Trei oșence, foste prietene în copilărie, colege de școală mai târziu, se întâlnesc dupa mai multi ani, deja mature. Dupa îmbratisarile de rigoare si întrebari gen “ce mai faci?” etc., ajung la subiectul urmator:
– D-apoi tu Marie, luatu-te-ai?
– Luat dară!
– Si cum-îi ?
– Apoi, drajele mele, mi-am luat un ficior mândru, chipeș, puternic, numai ca are un beteșug!
– Dusu-l-ai la doftor?
– Dus.
– Si ce-o zis doftoru?
– O zis ca-i surd de-o ureche!
– No las ca nu-i bai, doar nu trebuie sa audă tăte cele!
– D-apoi tu Anuța, tu luatu-te-ai?
– D-apoi cum? Doamne că al meu îi ca o catană, mere țanțoș pe uliță si îi tare ca un taur, frumos ca soarele, da’ are un betesug!
– Dusu-l-ai la doftor?
– Dus. O zis ca-i chior de un ochi, nu vede bine!
– No las’ ca nu-i bai, doară nu trebuie sa vadă chiar tăte cele!?
– D-apoi tu Ileana, tu luatu-te-ai?
– Pai tu fetelor eu mi-am luat un ficior cum nu să mai există pe suprafața pământului! Păi al meu îi cât bradul, îi destept, puternic ca un urs, frumos ca o icoana, da are și al meu un betesug!
– Da’ ce beteșug are, bata-l norocu?
– Păi al meu, dimineața mă …., la amiază mă …., seara mă …. iară!!!
– Si dusu-l-ai la doftor?
-Dus. O zis ca n-are țânere de minte !!!
