BANCUL ZILEI | La tribunal

Într-un orăşel de provincie, o bunicuţă de treabă vine la proces ca martor. Sprijinită în baston, se aşează emoţionată pe scaun, caută în geantă, îţi scoate o batistă pe care o plimbă dintr-o mână în alta. Ca să n-o intimideze, procurorul de caz, o ia cu blândeţe :

– D-nă Ionescu! Mă cunoaşteţi? Vă mai aduceţi aminte de mine? Am locuit pe aceeaşi stradă.

Bunicuţa se uită cu atenţie la el şi zice:

– Da, da! Cum să nu… Te ştiu, sigur că te ştiu, de mic erai un neisprăvit şi un mincinos, îţi baţi nevasta … urât din partea ta! … ai copii mari şi nu te laşi de prostii!

În sală rumoare, chicoteli, lumea îşi da coate ….

Stupefiat , procurorul reuşeşte totuşi să îngăime :

– Dar pe avocatul apărării îl cunoaşteţi ?

– Da … îl ştiu şi pe el, toată viaţa a fost o lepră, joacă cărţi, vorbeşte pe la spate, da … da … tot oraşul îl ştie că are amante, una din ele e nevastă-ta. Nu ştiu cum a ajuns avocat.

În sala de judecată, o tăcere penibilă, nici o mişcare, nimeni nu tuşeşte, toţi aşteaptă urmarea.

Judecătorul, palid, transpirat, îi cheamă pe cei doi la bară şi le spune:

– Dacă îndrăzniţi s-o întrebaţi pe babă de mine … v-am spart!