LocalMeteo

Avertizare meteo de vreme rea!

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare meteo de precipitații mixte moderate cantitativ, intensificări ale vântului, manifestări de instabilitate atmosferică.

În intervalul 2 aprilie, orele 10 – 4 aprilie, ora 3.00, în jumătatea nordică a țării și la munte vor fi precipitații, pe arii restrânse moderate cantitativ. În zonele joase de relief, acestea vor fi sub formă de ploaie pe parcursul zilei de sâmbătă (2 aprilie), iar din noaptea de sâmbătă spre duminică (2/3 aprilie) se vor transforma local în lapoviță și ninsoare. La munte va ninge, la început pe creste, apoi și la altitudini mai mici.

În restul teritoriului, în a doua parte a zilei de sâmbătă (2 aprilie) instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată și se va manifesta local prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și posibil grindină.

Vântul va avea intensificări sâmbătă (2 aprilie) în sud, iar duminică (3 aprilie) în majoritatea regiunilor, cu viteze mai mari în Oltenia, Muntenia, Dobrogea și în zona montană înaltă.

Notă: Vremea va deveni deosebit de rece pentru începutul lunii aprilie în vest, centru, nord și nord-est.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page