Meteo

Avertizare meteo de ploi, lapoviţă şi ninsori

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare de vreme severă în toată ţara, care intră în vigoare din această seară. De asemenea, o avertizare cod galben anunţă ninsori abundente şi strat consistent de zăpadă în zona de munte.

Astfel, de joi seara până sâmbătă seara va fi în vigoare o informare meteo care anunţă precipitații moderate cantitativ, izolat polei, ninsori la munte și strat de zăpadă, intensificări ale vântului.

Interval de valabilitate: 28 noiembrie, ora 22 – 30 noiembrie, ora 18

În intervalul menționat, temporar vor fi precipitații în cea mai mare parte a țării, în extindere dinspre vest și nord-vest. Vor fi mai ales ploi, iar în Transilvania și Moldova, în seara zilei de vineri (29 noiembrie) și pe parcursul nopții de vineri spre sâmbătă (29/30 noiembrie), local și ninsori sau lapoviță. Izolat se va depune polei. La munte treptat vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă. Se vor acumula cantități de precipitații în general de 10…20 l/mp, iar cu precădere la munte și în sud, pe arii restrânse, peste 25…30 l/mp. Local și temporar vor fi intensificări ale vântului în zona montană înaltă, cu viteze de până la 40…60 km/h.

Sâmbătă (30 noiembrie), vântul se va intensifica în sud-vest și sud, unde vor fi viteze de 45…55 km/h, iar la altitudini mari în Carpații Meridionali și în Munții Banatului rafalele vor depăși 80…90 km/h, viscolind ninsoarea și spulberând zăpada.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page