Meteorologii au emis, în urmă cu puțin timp, un Cod Galben de intensificări ale vântului, până la miezul nopții, pentru Ștefănești, Coțușca, Rădăuți-Prut, Călărași, Avrămeni, Manoleasa, Păltiniș, Vlăsinești, Mileanca, Santa Mare, Drăgușeni, Durnești, Dobârceni, Mihălășeni, Viișoara, Hănești, Săveni, Ripiceni, Românești, Mitoc și Adășeni.
Potrivit acestora, vântul va prezenta intensificări cu viteze de 55 – 60 km/h.
Pentru a preveni situațiile de urgență, recomandăm cetățenilor respectarea următoarelor măsuri:
✔ fiți prudenți atunci când vă aflați pe stradă și evitați deplasarea în zone cu panouri publicitare, copaci sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți;
✔ nu treceți prin dreptul clădirilor aflate în construcție sau care prezintă elemente arhitectonice ce pot fi smulse de vânt și nu vă adăpostiți aproape de construcții improvizate;
✔ parcați autoturismele la distanță sigură față de copaci sau stâlpi de electricitate;
✔ îndepărtați copacii sau ramurile uscate care, pe timpul unei furtuni, ar putea cădea şi provoca victime sau pagube materiale;
✔ nu atingeți firele căzute la pământ.
În situații de urgență, care vă pun în pericol viață sau bunurile, sunați imediat la 1️⃣1️⃣2️⃣!