Autoturism radiat din circulaţie, depistat la ieşirea din ţară
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui cu cetăţean cu dublă cetăţenie, română și R. Moldova, care a fost depistat la volanul unui autoturism radiat din circulaţie.
În data de 29 martie a.c., în jurul orei 22.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca/I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieşi din ţară, un bărbat cu cetățenie română și R. Moldova, în vârstă de 20 de ani, care conducea un autoturism care avea aplicate numere de înmatriculare specifice Lituania.
Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autoturismului în cauză, au fost efectuate verificări suplimentare, ocazie cu care s-a constatat că acesta figurează radiat din circulaţie din 27 februarie 2022.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun