Autoturism oprit în trafic pe Calea Națională. Amendă și dosar penal pentru tânărul de la volan
Polițiștii din cadrul biroului Rutier au oprit pentru control, pe Calea Națională, un autoturism, condus de un tânăr, de 32 de ani, cetățean portughez, care a schimbat direcția de deplasare, încălcând marcajul longitudinal continuu care separă sensurile de mers.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta are dreptul de a conduce suspendat, ca urmare a săvârșirii unei infracțini la regimul circulației pe drumurile publice. Mai mult decât atât, în urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cercetările sunt continuate pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.
Totodată, conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 2145 de lei, pentru faptul că a încălcat marcajul longitudinal continuu, nu avea documentele obligatorii prevăzute de lege asupra sa și nu avea efectuată inspecția tehnică periodică a autoturimului.