Infractional

Autoturism ce figura furat, în valoare de peste 200.000 de lei, descoperit de polițiștii de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași, pe perioada desfăşurării unei acţiuni specifice în zona de competență, au descoperit şi indisponibilizat un autoturism care figura în bazele de date ca fiind furat, alertă introdusă de către autorităţile din Italia în urmă cu doar câteva zile.

 

În data de 18 iulie a.c., în jurul orei 12.30, polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași, pe timpul desfășurării unei misiuni specifice au descoperit, în zona de competență, un autoturism marca Audi Q5 Sportback, an de fabricație 2021, aparţinând unui ieșence, în vârstă de 55 de ani.

Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a maşinii, colegii noștri au efectuat verificări suplimentare, constatând că aceasta figurează în bazele de date ca fiind furată din Italia din data de 14 iulie a.c.

În legătură cu cele constatate femeia a declarat că a achiziționat autoturismul de la o societate de profil, în luna iunie a acestui an și nu are cunoștință că ar fi semanlat furat sau implicat în vreun litigiu.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, iar autoturismul, în valoare de aproximativ 200.000 de lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page