AdministratieLocal

Autostradă pentru Botoșani. Dezbatere pentru acordul de mediu la Tudora

Astăzi, la Tudora,  a avut loc dezbaterea publică pentru emiterea Acordului de mediu pentru tronsonul de autostradă Pașcani – Suceava, care asigură conectivitatea județului cu Autostrada “Moldovei” (A7) și Autostrada “Unirii” (A8).

În timpul dezbaterilor nu s-au ridicat probleme de mediu care să nu fi fost deja prevăzute și luate în calcul de echipa de proiectare și care să pună probleme în implementarea proiectului. “Este o investiție mult dorită, o investiție care reprezintă practic un pașaport pentru dezvoltarea regiunii. Ziua de astăzi marchează un punct de inflexiune pentru evoluția Țării de Sus  care nu ar fi fost posibil dacă nu vorbeam cu toții aceeași limbă, cea a administrației, dacă nu puneam mai presus de orice interesul public. La Tudora a fost prezentă echipa social-democrată din Botoșani, conducerea Consiliului Județean Botoșani, parlamentarii social-democrați Marius Budăi, Dan Șlincu și Alexandra Huțu, subprefecți, primari și viceprimari, precum și reprezentanți ai județului Suceava în frunte cu președintele Consiliului Județean domnul Gheorghe Flutur, reprezentanți ai societății civile din Moldova pentru a susține acest proiect și a transmite un mesaj foarte clar: Locuitorii județelor noastre nu sunt români de rangul II, au aceleași obligații, dar și aceleași drepturi ca toți românii. Deci, implicit au și ei dreptul la viitor! Iar noi, noi suntem garantul acestui drept!”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

Pe 27 august 2021, Consiliul Județean Botoșani emitea certificatul de urbanism pentru acest sector ce traversează județul Botoșani. “Atunci, mulți s-au arătat neîncrezători, au fost chiar ironici, dar uitați că, astăzi suntem foarte aproape de finalizarea Studiului de Fezabilitate.

Și nu ne oprim aici!

Suntem în plină licitație pentru realizarea documentației tehnice pentru drumul de mare viteză care va uni Suceava de Botoșani. Mai mult, împreună cu partenerii noștri de la Primăria Botoșani, Consiliul Județean Suceava și Primăria Suceava am făcut demersuri pentru a prelua, împreună, și execuția drumului de mare viteză, pentru care continuăm demersurile să-l realizăm în regim de autostradă”, a mai spus Doina Federovici.
Drumul de mare viteză Botoșani – Suceava va face conexiunea între Centura municipiului Botoșani și A7, care este cel mai avansat dintre marile proiecte de infrastructură rutieră pentru regiunea Moldovei.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page