Diverse

AUTO | 10 obiceiuri mărunte care îţi distrug maşina

1. Să laşi rezervorul să se golească
Toată lumea ştie că martorul de combustibil din instrumentarul de bord nu este chiar cea mai mare alarmă din partea maşinii tale. Ştii şi că atunci când te anunţă că vrea combustibil, mai are de fapt pentru vreo 50 de kilometri. Fă bine şi ascult-o, totuşi, şi nu lăsa ca rezerva „de pe roşu” să scadă foarte mult, pentru că asta îţi deteriorează pompa de injecţie. Şi asta costă, nene!
Imaginează-ţi că eşti la terasă şi berea e pe terminate şi chelnerul nu mai vine. Vezi ce naşpa e?!
În plus, umblă vorba că sedimentele de pe fundul rezervorului intră în sistemul de alimentare – din nou, veşti proaste. Dacă nu-ţi pasă de niciuna dintre cele de mai sus, gândeşte-te la „pana prostului”.

2. Să ignori „semnalele” maşinii tale
Tuturor ne place să ascultăm muzică în maşină, atunci când nu înjurăm alţi participanţi la trafic sau nu înjurăm alţi participanţi la trafic împreună cu pasagerii. Însă, din când în când, e bine să laşi deoparte vorbăraia sau decibelii sistemului audio şi să asculţi la ce-ţi spune maşina. Dacă se „plânge” cu scârţăieli sau trăncăneli, e bine să iei măsuri.
Şoferii de Volkswagen sunt scutiţi de la regulă
La fel se prezintă situaţia şi atunci când ţi se aprind beculeţe în bord fără ca tu să fi apăsat în prealabil vreun buton. O maşină pe deplin funcţională este o maşină fericită. Şi sigură. N-ai vrea să schimbi asta.

3. Să nu schimbi uleiul în timp util
Dacă tot vorbeam de beculeţe în bord – în momentul în care se aprinde martorul de ulei, lichidul care îţi lubrifia ţie pistoanele şi-a pierdut de mult proprietăţile. Un schimb la 5.000 de kilometri ar fi ideal. Dacă o faci, motorul îşi poate dubla durata de viaţă şi te poate impresiona cu o vână constantă.
Imaginile astea sunt mai dureroase pentru unii decât cele din campaniile antifumat
Dacă nu o faci, rişti să plăteşti muuulţi bani la service. Băieţii de la service spun că asta e cea mai păguboasă greşeală pe care o fac proprietarii de maşini. Şi ei au văzut chestii la viaţa lor, vorba aia.

Sursa: promotor.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page