Local
Au început lucrările de reabilitare pe strada Iuliu Maniu – FOTO
Primarul Cosmin Andrei a vizitat azi șantierul de pe strada Iuliu Maniu. În momentul de față, lucrările au ajuns la 30% și sunt în grafic. Până în prezent au fost executate lucrări la canalizarea pluvială. Ordinul de începere a lucrărilor a fost semnat în iulie 2020.
Pentru această stradă de 1.817 metri, au fost programate lucrări de asfaltare, amenajarea trotuarelor, realizarea marcajelor rutiere şi amplasarea indicatoarelor de circulaţie.
Valoarea lucrărilor de reabilitare este de 5.596.976 de lei.
Termenul avansat pentru finalizarea lucrărilor este de aproximativ 3 luni.
„Este un proiect ambițios, un proiect de suflet pentru mine. Am avut numeroase intervenții pentru acest tronson de drum, care, în marea lor majoritate, au fost blocate din interes politic”, a precizat primarul Cosmin Andrei.
În anul 2019, edilul, pe atunci în calitate de viceprimar, a avut mai multe amendamente la proiectul de buget, printre care și alocarea unui milion de lei pentru reabilitare și modernizare, documentație tehnică și execuție strada Iuliu Maniu. A revenit și în 2020, cu amendament de suplimentare, la un milion de lei, a sumelor pentru investiția de reabilitare și modernizare a străzii Iuliu Maniu.
Edilul botoșănean are în vedere mai multe proiecte de reabilitare și modernizare a mai multor străzi din zonă dar și din alte părți ale orașului.