Omul la nevoie se cunoaște! ne spune o vorbă din popor și se pare că, în vremuri de necesitate, omenia devine principalul vector de care depinde lumina de pe chipul oamenilor.
Unui apel umanitar au răspuns și angajații de la Penitenciar care, mișcați de criza cu care se confruntă Centrul de transfuzii sanguine Botoșani, au așteptat încrezători și doritori la cozile inepuizabile formate ieri și astăzi, să doneze speranță, să doneze o șansă la viață.
Ce ne-a COSTAT? Puțin din timpul nostru și o doză de curaj, unii fiind pentru prima dată donatori.
Ce am PRIMIT? Grijă și încurajări din partea personalului medical, o informare corectă, precum și MULȚUMIREA din privirea lor, a celor care cunosc deficitul rezervei de sânge cu care se confruntă. Am primit, de asemenea, asigurarea că GESTUL NOSTRU va face mult BINE și că faptele mici pot aduce BENEFICII mari.
NU EXISTĂ ÎNLOCUITOR AL SÂNGELUI, donarea fiind de cele mai multe ori singura soluție pentru a salva o viață. La fiecare 2 secunde, cineva în lume are nevoie de o transfuzie. Din procentul persoanelor eligibile de 38%, doar 1,7% de persoane din România donează efectiv.
Tu când ai donat ultima oară? Și tu poți fi erou pentru o zi! Donează! 👮♂👮♀
#donatoripentruviață
#alăturideCTSBT