Atenție la tren! Acțiune a polițiștilor botoșăneni – FOTO
În perioada 18-19 martie, polițiștii din cadrul Servicului Rutier, în colaborare cu polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi au desfășurat activități în cadrul acțiunii “Atenție la tren!”
Scopul activităților derulate a fost reducerea riscului rutier în zona trecerilor la nivel cu calea ferata, având în vedere faptul că accidentele produse în aceste zone sunt de o gravitate ridicată, soldându-se, în cele mai multe cazuri cu decesul sau sau rănirea grava a persoanelor implicate.
Astfel, polițiștii au efectuat controlul autovehiculelor, la trecerile la nivel cu calea ferată, din județul Botoșani, oferindu-le, totodată, recomandări, conducătorilor auto.
În același context, au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 4.000 de lei, patru dintre acestea, fiind aplicate pentru nerespectarea obligativității de a opri la trecerea la nivel cu calea ferată.