Atenție la jarul căzut din sobă! Bătrână decedată într-un incendiu izbucnit în camera unde dormea – FOTO
Atenție la jarul căzut din sobă! Bătrână decedată într-un incendiu izbucnit în camera unde dormea.
S-a întâmplat în această dimineață, La Vârfu Câmpului. Femeia, în vârstă de 87 ani, locuia singură. Familia care o îngrijea a venit să îi aducă de mâncare, iar când a deschis ușa casei a observat flăcările și a sunat după ajutor. Trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi, cu două autospeciale cu apă și spumă și o ambulanță SMURD s-au deplasat la fața locului. Întrucât existau informații că proprietara nu a reușit să iasă din locuință, pompierii au început căutările, concomitent cu acțiunea de stingere. Din nefericire, bătrâna a fost găsită decedată, în holul casei.
Reamintim botoșănenilor că astfel de tragedii pot fi evitate, respectând următoarele reguli:
– Nu lăsați sobele și alte mijloace de încălzire nesupravegheate pe timpul funcţionării.
– Nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului.
– Nu lăsați ușa sobei deschisă.
– Nu supraîncălziți soba.
– Montați pe pardoseală, în fața ușii de alimentare cu combustibil a mijlocului de încălzire, o bucată de tablă cu dimensiuni de 0,50 x 0,70 metri.
– Nu puneți haine la uscat pe sobe sau în imediata lor apropiere.
– Stingeți focul pe timpul nopții.
– Nu lăsați, niciodată, copiii singuri în casă, mai ales într-o încăpere unde este în funcțiune un mijloc de încălzire.