Astăzi, FC Botoșani – CS Mioveni. Duel tare pentru menținerea/promovarea în prima ligă
Vineri, 17 mai, de la ora 20:00, FC Botoșani și CS Mioveni vor disputa primul meci din cadrul barajului pentru menținerea/promovarea în prima ligă, cel de-al doilea joc din cadrul turului, cel dintre Dinamo și AFK Csikszereda, urmând să aibă loc luni, 20 mai, de la ora 20:00. Ambele partide vor fi transmise live pe programele Digi Sport și Prima Sport. De asemenea, acestea vor fi disponibile live și pentru românii din afara țării pe platforma FRF.tv!
FC Botoșani – CS Mioveni
În primul meci, ce se va disputa astăzi, 17 mai, față în față se vor afla FC Botoșani, locul 8 din play-out-ul primei ligi, și CS Mioveni, locul 5 din play-off-ul Liga 2. Cele două echipe se cunosc destul de bine deși au evoluat în eșaloane diferite în acest sezon. Între octombrie 2021 și august 2023, Botoșani și Mioveni s-au întâlnit de 8 ori în meciuri oficiale, ultimul duel fiind consemnat în play-off-ul Cupei României din acest sezon. Atunci, FC Botoșani s-a impus cu 2-0 și a mers mai departe în faza grupelor.
Mioveniul a avut un parcurs modest în play-off-ul Liga 2, reușind prima victorie abia în etapa a 8-a, 3-1 în fața celor de la AFK Csikszereda. În total, formația pregătită de Constantin Schumacher a obținut două victorii, patru remize și patru înfrângeri în meciurile de play-off.
Ștefan Blănaru a fost principalul marcator al argeșenilor în acest sezon în campionat, acesta marcând de 7 ori.
FC Botoșani de cealaltă parte a reușit, prin prisma rezultatelor din play-out-ul Ligii 1, să urce deasupra locurilor retrogradabile direct, botoșănenii ocupând ultimul loc la finalul sezonului regular. Chiar dacă au pierdut meciul din ultima etapă, 0-2 pe terenul Oțelului, echipa pregătită de Bogdan Andone a beneficiat de înfrângerile suferite de FC Voluntari și FC 1948 Craiova, terminând play-out-ul pe locul 8, loc ce asigură prezența la baraj. Patru victorii, două egaluri și trei înfrângeri este bilanțul Botoșaniului în play-out.
Eduard Florescu este golgheterul formației din Botoșani, nu mai puțin de 11 goluri a reușit acesta în campionatul primei ligi.
Dinamo – AFK Csikszereda
În cel de-al doilea baraj se vor întâlni Dinamo, locul 7 la finalul play-out-ului Ligii 1, și AFK Csikszereda, locul 6 la finalul play-off-ului Ligii a 2-a. Dinamo și AFK Csikszereda s-au întâlnit în sezonul regular al ediției 2022/2023 de Liga 2 Casa Pariurilor. Atunci, cele două încheiau la egalitate, scor 0-0, partida disputată la Miercurea Ciuc.
Ciucanii au avut parte de un start de an foarte bun, reușind să obțină 10 puncte din ultimele patru meciuri ale sezonului regular, bifând astfel calificarea în play-off-ul pentru promovare. În grupa de play-off însă, situația nu a mai stat la fel, două victorii, două egaluri și șase înfrângeri fiind bilanțul harghitenilor pregătiți de Robert Ilyes la finalul play-off-ului.
Richard Jelena a fost principalul marcator al ciucanilor în campionat, acesta având în palmares 8 reușite.
După un sezon cu multe evoluții oscilante, Dinamo a reușit să prindă în cele din urmă un loc de baraj pentru a spera la o prezență pe prima scenă a fotbalului românesc și în sezonul următor. Formația pregătită de Željko Kopić s-a clasat, în urma succesului cu UTA Arad din ultima etapă a play-out-ului, pe locul 7 în clasament. Două victorii, patru remize și trei înfrângeri este bilanțul celor de la Dinamo în acest sezon în play-out.
Goncalo Gregorio a fost principalul marcator al dinamoviștilor în campionat, acesta reușind 7 goluri.