Astăzi, Sfântul Mina. Obiceiuri și tradiții
Credinţa populară spune că această zi este respectată şi de hoţi, dar şi de păgubiţii care îi cer Sfântului Mina ajutor la prinderea tâlharilor. Însă nu doar cei pagubiţi cer ajutor sfântului ci şi cei care vor să îndepărteze gândurile şi faptele rele ale duşmanilor.
Femeile merg la biserică în această zi pentru a duce lumânări şi le lipesc la sfeşnice cu capătul pe care de obicei îl aprind. Potrivit tradiţiei, se crede că schimbă gândurile duşmanilor.
Fetele urmează şi ele acelaşi ritual cu lumânările în speranţa că inimile celor doriţi se vor întoarce spre ele.
Tot în această zi se plătesc sărindare şi acatiste pentru măritiş, pentru împlinirea blestemelor şi aflarea unor taine.
SFÂNTUL MINA – protectorul celor pagubiti
SFÂNTUL MINA, praznuit la 11 noiembrie, s-a nascut in apropiere de Memphis, stravechea capitala a faraonilor. A trait in timpul imparatilor romani Diocletian si Maximian. Ramane orfan pe cand era copil. Tatal i-a murit cand avea 11 ani, iar mama sa a murit la doar trei ani dupa acesta. Ajunge in armata imperiala, insa, la 23 februarie 303, cand Diocletian a emis primul edict de persecutare a crestinilor, paraseste armata si se retrage in desert, dedicandu-se vietii ascetice.
Prezent in Cotyaeum la celebrarea unei sarbatori pagane, marturiseste fara ezitare ca este crestin. Este luat de soldati si dus inaintea prefectului Pyrrhus. Pentru ca a refuzat sa se lepede de credinta in Hristos, i s-a taiat capul.
Incepand din anul 1874, biserica SFÂNTUL MUCENIC MINA din Bucuresti pastreaza fragmente din moastele Sfantului Mina. Ele au fost aduse de la Muntele Athos si de la Manastirea “Sfantul Mina” din Egipt, scrie crestinortodox.ro.
Credinciosii se pot inchina la moastele Sfantului Mina si in Catedrala mitropolitana din Iasi. In aceasta Catedrala, printre moastele celor 32 de sfinti, se afla si un fragment din moastele Mucenicului Mina.
Si in Biserica “Sfantul Mina” din cartierul Obcin (Suceava) sunt prezente doua fragmente din moastele Sfantului Mina. Ele au fost aduse din Grecia, in august 2001, de catre Arhiespicopul Sucevei si Radautilor.
SFÂNTUL MINA. – Minuni
Mergand odata un crestin ca sa se inchine in biserica acestui Sfant Mina, a fost gazduit la o casa de straini; iar stapanul acelei case, cunoscand ca gazduitul avea bani in sanul sau, s-a sculat in miezul noptii si l-a omorat. Apoi, taindu-l bucati le-a pus intr-o cosnita si a ascuns-o in camara sa cea mai dinauntru, asteptand ca sa se faca ziua. In vreme ce ucigasul se afla in nevointa si in ingrijorare, cum si unde si cand sa se duca sa ascunda partile celui ucis, ca sa nu-l inteleaga cineva, iata i s-a aratat lui Sfantul Mina, calare in chip de ostas si cercetandu-l ce s-a facut cu strainul care gazduise acolo; iar ucigasul adeverea ca nu stie nimic. Atunci sfantul, pogorandu-se de pe cal, a intrat inauntrul casei celei mai ascunse si, afland cosnita si scotand-o, s-a uitat la ucigas cu o cautatura grozava si salbatica si i-a zis: “Cine este acesta?” Iar ucigasul de frica, fara de glas si ca un uluit facandu-se, s-a aruncat pe sinesi jalnica cadere la picioarele sfantului. Iar sfantul, punand la loc toate membrele ucisului si facand rugaciune, a inviat mortul si i-a zis lui: “Da lauda lui Dumnezeu”. Iar mortul, ridicandu-se ca din somn si cugetand cele ce a patimit de la cel ce-l gazduise si cum a castigat viata a doua oara, a slavit pe Dumnezeu; iar multimea se inchina ostasului ce se aratase si care-l inviase. Si dupa ce s-a ridicat de jos ucigasul, a luat sfantul banii de la el si i-a dat omului pe care-l inviase, zicandu-i: “Du-te frate in calea ta. Si, intorcandu-se catre ucigas, l-a batut precum i se cadea, apoi, sfatuindu-l, si pe langa acestea iertand greseala lui si facand rugaciune pentru dansul, a incalecat calul si s-a facut nevazut.
Rugaciune catre Sfantul Mare Mucenic Mina
O, Preasfinte si intru tot laudate, Mare Mucenice Mina, si de minuni facatorule; primeste aceasta rugaciune de la mine nevrednicul robul tau, caci catre tine, ca la un adevarat izvor de tamaduiri si grabnic folositor si ajutator preaminunat , scap eu ticalosul si catre sfant chipul icoanei tale cu lacrimi fierbinti ma rog tie: Vezi, Sfinte, paguba mea , vezi saracia si ticalosia mea; vezi bubele si ranile trupului si sufletului meu. De aceea ma rog tie, Fericite si Sfinte Mina, grabeste-te de ma ajuta cu neincetatele si sfintele tale rugaciuni si ma sprijineste pe mine robul tau. Ia aminte la suspinele mele si nu ma trece cu vederea pe mine ticalosul si scarbitul, ca stiu, Sfinte al lui Dumnezeu, ca de ai si patimit munci grele si chinuri infricosatoare de la cei fara de lege pentru dragostea lui Hristos, dar prin acele suferinte astazi vietuiesti luminat si ai aflat dar de Dumnezeu. Fiindca ne-am incredintat ca si dupa mutarea ta din viata aceasta trecatoare, cine a nazuit la sfanta biserica ta si cu credinta ti s-a rugat nu a ramas neajutat. Ca cine te-a chemat pe tine intru ajutor si nu l-ai auzit? Sau cine te-a chemat pe tine, de minuni facatorule, si tu l-ai trecut cu vederea? Sau cui, in pagube fiind si alergand spre ajutorul tau, nu i-ai descoperit paguba lui?