Calendar

Astăzi, Sfântul Grigorie Teologul

Sfântul Grigorie Teologul este pomenit, în fiecare an, atât pe 25 ianuarie, cât și pe 30 ale lunii, odată cu celebrarea Sfinților Trei Ierarhi. Este considerat ocrotitorul femeilor cărora li s-au stins soții din viață.

Ortodoxe
Sf. Ier. Grigorie Teologul, arhiepiscopul Constantinopolului; Sf. Ier. Bretanion, episcopul Tomisului
Greco-catolice
Sf. aep. Grigore din Nazianz; Sf. ep. m. Bretanion din Tomis 

Romano-catolice
Convertirea Sf. Paul, ap.; Sf. Bretanion, ep. de Tomis

Sfântul Ierarh Grigorie Teologul este pomenit de Biserica Ortodoxă în 25 ianuarie.
Sfântul Grigorie a primit numele de Teologul pentru marea sa pricepere în formularea clară şi fără echivoc a adevărurilor de credinţă, recunoscute ca atare la Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon, din anul 451.

S-a născut în apropierea Naziansului, o cetate din Capadocia. Studiile le-a făcut în Cezareea Capadociei, unde l-a întâlnit pe Sfântul Vasile cel Mare, de care îl va lega o strânsă prietenie tot restul vieţii. Şi-a desăvârşit pregătirea intelectuală la şcolile din Cezareea Palestinei, Alexandria şi apoi la Atena.

În acel timp împărat era Constanţiu (337-361), fiul împăratului Constantin cel Mare, şi împreună cu cei doi Părinţi ai Bisericii, Sfântul Vasile şi Sfântul Grigorie, învăţa, la Atena, şi cel care urma să devină împărat, Iulian Apostatul (361-363), care a încercat să readucă Imperiul Roman de la creştinism la păgânism, declanşând noi persecuţii împotriva creştinilor. De aceea, de multe ori Sfântul Grigorie spunea: “O! cât de mare răutate hrăneşte pământul Romei şi al grecilor!”, pentru că vedea mai înainte ceea ce avea să se întâmple.

După anii de studiu de la Atena, Sfântul Grigorie s-a întors la Nazians, unde a primit botezul creştin chiar din mâinile tatălui său care era episcop.

Sfântul Grigorie nu a fost botezat la scurt timp după naşterea sa, pentru că în acele vremuri exista un obicei, ca pentru cei mai mulţi dintre creştini Botezul să fie amânat până la vârsta la care Mântuitorul Hristos s-a botezat în Iordan de către Sfântul Proroc şi Botezător Ioan, adică în jurul vârstei de 30 de ani.

Această practică a fost înlăturată de marii Părinţi ai Bisericii, între care s-au aflat Sfântul Grigorie Teologul, Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie, episcopul Nyssei.

Sfântul Grigorie Teologul a fost hirotonit preot, la insistenţele Sfântului Vasile cel Mare şi a fost hirotonit episcop de Sasima, pe care nu l-a ocupat niciodată. A fost instalat în scaunul de episcop al Constantinopolului, la 27 noiembrie 380, la ceremonie fiind de faţă şi împăratul Tedosie. Întronizarea a fost confirmată de Sinodul al II-lea Ecumenic, din anul 381, care a avut loc în capitala imperială, Sfântul Grigorie fiind chemat să prezideze lucrările adunării bisericeşti. Contestat însă de anumiţi ierarhi, sosiţi mai târziu la lucrări, Sfântul Grigorie a renunţat la această funcţie clericală.

Ultimii ani de viaţă i-a petrecut în locurile natale, dedicându-se rugăciunii, studiului şi scrisului. În Capadocia a avut şi sfârşitul, fiind îngropat în cetatea Nazianz.

După mulţi ani, moaşte sale le-a mutat împăratul Constantin VII Porfirogenetul (913-959) din Nazianz în Constantinopol şi le-a pus în Biserica “Sfinţilor Apostoli”.

Tot astăzi este pomenit şi Sfântul Ierarh Bretanion, episcopul Tomisului.

Sfântul Bretanion, originar din Capadocia, a fost unul dintre ucenicii Sfântului Vasile cel Mare şi a slujit ca episcop al cetăţii Tomis.

Sfântul Bretanion este considerat autorul scrisorii care a însoţit moaştele Sfântului Sava Gotul, în drumul lor spre Capadocia. Din scrisoarea amintită reiese şi faptul ca Sfântul Bretanion este cel care a redactat actul martiric al Sfântului Sava Gotul şi tot el este cel care s-a îngrijit de mutarea cinstitelor lui moaşte în Capadocia, la cererea Sfântului Vasile cel Mare.

Sfântul Ierarh Bretanion al Tomisului a dus o viaţă ascetică, apărând dreapta credinţă cu mult curaj, chiar în faţa împăratului Valens (364-378), care era adept al ereziei ariene. Acesta i-a cerut Sfântului Bretanion, la Tomis, în 369, pe când se întorcea dintr-o expediţie împotriva goţilor, să treacă de partea arienilor.

A încurajat mult viaţa ascetică şi nevoinţa sihaştrilor de prin peşteri mici şi bisericuţe rupestre, după obiceiul sihaştrilor din Capadocia. În timpul păstoriei sale existau în Eparhia Tomisului câteva aşezări monahale renumite, cu călugări cărturari şi teologi.

Cu puţin înainte de anul 381, Sfântul Episcop Betranion şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu şi este cinstit de Biserica Ortodoxă ca sfânt, la 25 ianuarie

 

Ține sărbătorile, pentru binele casei!

Pe lângă data de 25, când e pomenit Sfântul Grigorie, pe 30 ianuarie sunt celebrați Sfinții Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur. În tradiția populară, ambele date sunt prilej de mare sărbătoare, dar și momente importante, ce trebuie respectate cum se cuvine, pentru binele casei și al familiei creștine. De altfel, perioada cuprinsă între 25 ianuarie și 2 februarie mai este cunoscută în popor și drept Filipii de Iarnă, Teclele sau Trisfețitele. Cine ține sărbătorile va fi apărat de boli și de lupi, va fi ferit de arsuri, de friguri și de pagube. Nu se lucrează, nu se coase, nu se tricotează și se sărbătorește mai ales de către femeile care au avortat, pentru iertarea păcatelor. E bine să se dea de pomană o lumânare aprinsă, pentru a avea o viață luminoasă.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page