LocalSanatate

Astăzi a avut loc redeschiderea laboratorului medical de analize din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani – FOTO&VIDEO

De astăzi s-a reluat activitate la capacitate maximă în cadrul laboratorului de analize de la 𝙎𝙥𝙞𝙩𝙖𝙡𝙪𝙡 𝙅𝙪𝙙𝙚𝙩𝙚𝙖𝙣 𝙙𝙚 𝙐𝙧𝙜𝙚𝙣𝙩𝙖 „𝙈𝙖𝙫𝙧𝙤𝙢𝙖𝙩𝙞” 𝘽𝙤𝙩𝙤𝙨𝙖𝙣𝙞
Acesta a fost vizat un amplu proces de modernizare, grație fondurilor de peste 2 milioane de lei asigurate de Consiliul Județean Botoșani.
Astfel, pe parcursul anului 2021, au fost investiți 350 de mii de lei în refacerea acoperișului, prin demolarea vechii șarpantei, refacerea hidroizolației și reabilitarea energetică. Anul trecut, de la Consiliul Județean s-au alocat 1,7 milioane de lei pentru reparații capitale, iar Spitalul Județean „Mavromati”, din fondurile proprii, a cumpărat mobilier nou în valoare de 120 de mii de lei.
Printr-un proiect depus pe POIM, pentru Laboratorul Spitalului Județean a fost achiziționat un analizor de imunologie Architect, în valoare de 450 de mii de lei. De asemenea, în cadrul proiectului depus pe PNRR de Consiliul Județean Botoșani pentru prevenirea infecțiilor nosocomiale, în valoare de peste 𝟰 𝙢𝙞𝙡𝙞𝙤𝙖𝙣𝙚 𝙙𝙚 𝙚𝙪𝙧𝙤,, pentru acest laborator sunt prinse echipamente și aparatură în valoare de peste 𝙪𝙣 𝙢𝙞𝙡𝙞𝙤𝙣 𝙙𝙚 𝙚𝙪𝙧𝙤.

„Este cel mai mare laborator din județ și este singurul laborator care funcționează fără întrerupere. Era într-adevăr necesară această reabilitare, am așteptat-o câțiva ani. Conducerea a depus în repetate rânduri proiecte pentru acoperiș, am spus că din cauză că suntem la ultimul nivel, eram primii afectați de un acoperiș care nu mai făcea față și proiectul s-a tot trenat până s-au găsit cei care au reușit să accepte și să facă lucrarea. Abia după ce a fost reabilitat acoperișul am reușit să facem reabilitarea interiorului. Dar tot răul poate că este spre bine, pentru că reabilitarea laboratorului a respectat standardele necesare, cu linoleum antibacterian, tapetul cu ioni de argint. Mai avem cerințe la care trebuie să facem față, dar nu ne oprim aici. Suntem într-un continuu dialog cu conducerea și când se poate ni se mai dă. Am prezentat un aparat de noutate, achiziționat cu finanțare europeană, este un aparat de neurologie. Este al doilea analizor de imunologie, care are în plus un modul și pentru infecțioase, pe partea de virusologie, care va putea face investigații și pentru Sars-CoV-2, HIV, Sifilis și alte boli”, a declarat șefa Laboratorului de analize medicale, medicul Codruța Pleșca

Am făcut în toată această perioadă o prioritizare a lucrărilor de investiții pe care le-am derulat sau urmează să le derulăm. Avem o strategie foarte bine definită în ceea ce privește serviciile de sănătate: pe de o parte reabilitarea, modernizarea sau chiar construcția de clădiri noi pentru Spitalul Județean, pe de altă parte dotarea cu aparatură medicală și refacerea resursei umane. Suntem cu un proiect finalizat, prevăzut în trei etape. Prima dată s-au efectuat lucrările la șarpantă, care au costat în jur de 300.000 de lei, ulterior reabilitarea interioară, unde am pus încă 1,7 milioane de lei și din fondurile proprii ale Spitalului Județean peste 100.000 de lei au fost dotările interioare” – a precizat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani

„Mi-aș dori ca oamenii să aibă încredere în serviciile acordate de Spitalul Județean. Nu suntem perfecți, ne vom îmbunătăți activitatea. Despre laboratorul din Marchian pot spune că este acreditat RENAR, deci are verificare anuală, asta arată calitatea serviciului. Avem contracte cu alte laboratoare pentru control extern de calitate și periodic facem control intern de calitate” – a menționat Doina Caba, managerul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page