Local

Asfalt turnat pe drumul județean Gulioaia – Dângeni – FOTO

A început asfaltarea drumului județean care a fost cel mai afectat de șantierele de infrastructură mare din județ! Este vorba de sectorul din DJ294 cuprins între Drumul Național 29 (Botoșani – Săveni) și Dângeni.
„Lucrările de reabilitare a drumului județean care leagă DN29 de Dângeni au ajuns la stadiul turnării asfaltului. Din primăvară, constructorul a intervenit pe sectoarele de drum unde, din cauza traficului de mare tonaj a cedat fundația, iar acum face egalizările cu bitum, pentru ca apoi să toarne un nou strat de asfalt. Acest sector de drum a fost afectat de lucrările de modernizare a DN29D, Botoșani – Ștefănești, și a Drumului Strategic, pentru că pe aici a fost dirijat tot traficul greu pe relația Botoșani – Vama Stânca. Tot pe aici s-a făcut transportul de materiale de construcții pentru sectorul Hănești – Dângeni – Trușești din Drumul Strategic. Acum, refacem și acest sector și rezolvăm astfel cele mai grave probleme de pe rețeaua de drumuri județene”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
Reabilitarea sectorul de 12 kilometri din DJ294 afectat de lucrările de modernizare pe celelalte drumuri din județ a fost prioritatea programului de lucrări de întreținere pe timp de vară a DJDP Botoșani. „Am promis că vom lucra în special pe acest sector, pentru că locuitorii din zonă nu trebuie să sufere. Pentru a nu bloca marile proiecte de dezvoltare ne-am asumat riscul ca acest drum să cedeze și să fim nevoiți să-l reparăm. În perioada imediat următoare va fi finalizat și la finele anului vom avea o rețea de drumuri județene net superioară anilor trecuți, comparabilă, din punct de vedere calitativ, cu cele din județele dezvoltate”, a declarat vicepreședintele CJ, Dorin Birta.
În paralel, constructorii intervin și pe alte sectoare cu plombări și lucrări la structura căii de rulare, astfel încât rețeaua de drumuri județene să nu pună probleme șoferilor.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page