Aşezarea moaştelor Sfântului Mare Mucenic Gheorghe în Biserica din Lida
Acest mare mărturisitor al Lui Hristos, dobândind creştere minunată şi având rădăcină cinstită şi sfântă, căci părinţii lui din moşi–strămoşi erau împodobiţi cu nume bun şi cu dreaptă credinţă, s-a făcut viteaz şi strălucit în războaie. După moartea părinţilor, împărţind averea săracilor şi dând libertate sclavilor, a început să propovăduiască deschis pe Hristos, scoţând la iveală dreapta sa credinţă. Pentru aceasta a fost prins şi chinuit, dar fiind păzit nevătămat de toate, prin harul Domnului, a atras-o către credinţă şi pe împărăteasa Alexandra. Neplecându-se a jertfi lui Apolon, ci mai vârtos zdrobind cu rugăciunea idolii, i s-a tăiat capul, iar robul său, luând trupul Sfântului, l-a dus în Palestina, unde l-a îngropat cu mare cinste şi evlavie.
După aceasta, n-a trecut multă vreme şi a strălucit dreapta credinţă. Căci, luând domnia împăratul Constantin, de-a pururea pomenitul şi marele împărat întocmai cu apostolii, aceia care iubeau dreapta credinţă au dobândit libertate. Iar cei ce iubeau pe mucenicul, i-au zidit Sfântului o biserică mare şi prea frumoasă în Lida. Apoi, ridicând mult pătimitul şi sfântul trup al mucenicului, din locul cel neînsemnat în care zăcea, şi aducându-l în acea cetate, au pus la iveală pe cel vrednic de multă lumină şi de mai multă arătare; şi, printr-însul a făcut înnoire bisericii aceleia, care era din nou zidită de dânşii, fiind atunci ziua a treia a lunii noiembrie; iar moaştele lui erau ca nişte izvoare de-a pururea curgătoare, cu daruri de minuni celor care se închină lui cu credinţă.
Astfel preamăreşte Dumnezeu pe cei ce-L preamăresc pe Dânsul. Deci, de atunci, Biserica lui Dumnezeu a luat obiceiul ca în fiecare an, în aceeaşi zi, să prăznuiască aducerea moaştelor Sfântului Mucenic, întru slavă şi lauda lui Hristos, adevăratul Dumnezeul nostru, şi a însuşi marelui mărturisitor Gheorghe. Amin.